Republikanews.ro este partener media al evenimentului organizat în perioada 27 – 29 aprilie 2017, de către Consiliul Judeţean Prahova, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, Asociaţia Euroregiunea Siret-Prut-Nistru si Organizatia pentru Promovarea Exportului si Investitiilor din Republica Moldova. La Ploieşti se vor desfăşura mai multe manifestări de promovare a relaţiilor de colaborare România-Republica Moldova sub titulatura “FABRICAT ÎN REPUBLICA MOLDOVA”.
Evenimentul îşi propune intensificarea schimburilor comerciale bilaterale, dezvoltarea de proiecte comune si derularea de parteneriate de afaceri. Seria acţiunilor va începe joi la ora 10, la Sala Europa din Palatul Administrativ, iar de la ora 11.15 în Sala Coloanelor din Palatul Culturii se va deschide expoziţia „Fabricat în Republica Moldova”. aceasta va putea fi vizitată şi joi, dar şi vineri şi sâmbătă de la 10 la 18.
Peste 40 de companii din Republica Moldova din mai multe domenii-industrie alimentară si agricultură, producţie de vinuri, băuturi spirtoase şi sucuri din fructe, materiale de construcţii şi elemente de amenajări, prelucrarea lemnului, construcţii metalice şi lucrări de izolaţie, articole din mase plastice, echipamente electronice, servicii profesionale – de evaluare, audit, instruire şi atestare, servicii medicale, confecţii, încălăţminte, bijuterii şi accesorii.
Tot joi va avea loc şi Forumul economic bilateral România – Republica Moldova.
Evenimentul se va bucura de prezenta Doamnei Gratiela Gavrilescu, Viceprim-Ministru si Ministrul Mediului al Romaniei si a Domnului Octavian Calmic, Viceprim-Ministru si Ministru al Economiei al Republicii Moldova, a altor oficiali romani si moldoveni de la nivel central si local precum si a firmelor prahovene si moldovenesti.
fotografie ilustrativa-Dan Tomozei.ro