Timbre cu portretul lui Mihai Eminescu din parimoniul Muzeului Județean de Istorie Prahova pot fi văzute pentru prima oară într-o expoziție inaugurată astăzi. Aceasta cuprinde și două publicații dedicate poetului nepereche. La finalul vernisajului a avut loc și un recital susținut de elevii Colegiului de Artă din Ploiești.
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale organizează în aceste zile o serie de acțiuni cu ocazia Zilei Culturii Naționale şi împlinirii a 173 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. Seria evenimentelor a fost deschisă vineri de vernisajul expoziției „Mihail Eminescu inedit în ediţii filatelice şi publicaţii”
Expoziția cuprinde cinci serii filatelice emise de Poșta Română începând cu anul 1939 până în 1962. Sunt timbre cu portretul lui Mihai Eminescu expuse pentru prima oară la muzeu. Vizitatorii pot admira și un volum publicat în anul 1895 de fratele său Matei Eminescu, apărut în puține exemplare.
În premieră este prezentat și un număr festiv al Revistei Junimea dedicat împlinirii a 30 de ani de la moartea lui Eminescu.
Participanții au putut asista la un recital susținut de elevii Colegiului de Artă Ploiești.
Reprezentanţi ai Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vor depune duminică un buchet de flori la statuia poetului Mihai Eminescu din Ploieşti.