Astăzi, la ora 7:47, autoritățile au desfășurat un exercițiu de amploare destinat verificării reacției instituțiilor în cazul unui cutremur major urmat de un incident nuclear
În cadrul simulării, Centrul Operativ pentru Situații de Urgență al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a primit informații privind declararea stării de urgență la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Scenariul a presupus producerea unei replici seismice cu magnitudinea de 5,5 ML care a dus la pierderea agentului de răcire din circuitul primar la Unitatea 1. Situația a fost confirmată de CNCAN.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență s-a reunit de urgență pentru a evalua impactul simulării asupra populației, infrastructurii și instituțiilor publice. În cadrul întâlnirii, s-au discutat măsurile de sprijin pentru comunitățile afectate și s-au analizat scenariile de intervenție.
Autoritățile subliniază că aceste exerciții sunt esențiale pentru pregătirea eficientă a forțelor de intervenție și pentru consolidarea capacității de reacție în situații critice. Totodată, se solicită sprijinul și înțelegerea cetățenilor pe durata desfășurării exercițiului, având în vedere că prezența echipajelor de intervenție poate genera disconfort temporar.
Detalii suplimentare pot fi consultate pe site-ul oficial al Departamentului pentru Situații de Urgență: https://www.dsu.mai.gov.ro/comunicate-oficiale/750.