Ștefan P3, tânărul artist din Prahova, în vârstă de 18 ani, care continuă să surprindă lumea muzicii hip-hop din județ și din țară, a intrat, la finalul lui 2023, în jocul lansat de Deliric și devenit viral pe YouTube-ul Românesc, cunoscut sub numele de „#Leapșa2”!

Provocarea faimosului rapper din trupa CTC a început printr-un freestyle publicat de acesta pe internet, la finalul căruia a provocat și alți artiști din zona hip-hop să continue „leapșa” pe același instrumental, unul produs de Raz One. În prezent, playlist-ul pe care chiar Deliric îl actualizează constant cuprinde peste 300 de piese, unele dintre ele fiind semnate de mari artiști din rapul românesc, precum Macanache, El Nino, Vlad Flueraru, DOC, Cortes, Bvcovia, Marko Glass sau Stres.

Ștefan P3, rapperul originar din comuna prahoveană Filipeștii de Pădure, care a impresionat în ultimul an prin prezențele sale remarcabile la evenimente de renume la nivel național, precum Hustle Festival, SAGA FestivalDirect din Trap sau Boovie Festival, dar și alte concerte locale (majoritatea în Ploiești și București), a fost provocat la rândul lui de Scais MC să își creeze propriul freestyle integrat acestui joc al lui Deliric. 

P3 revine în forță, cu un nou proiect inedit, după ce în 2023 a trecut de la primul single lansat în cariera sa muzicală la colaborări cu trupe rock și cu alți artiști hip-hop, la organizarea de evenimente caritabile și la anunțarea primului material format din mai multe piese (EP-ul „SUPERSTAR”, care urmează să iasă în 2024 și reprezintă primul lui proiect de amploare, menit să îl introducă într-adevăr în industria muzicii).

Piesa lansată de Ștefan P3 cu ocazia acestei provocări se numește „PH Freestyle (#Leapșa2)” și se bucură chiar de primul clip muzical publicat, până acum, de tânărul artist. Înregistrat la studioul lui Alin Radu, care s-a ocupat și de mixmaster, freestyle-ul disponibil acum pe YouTube, SpotifyApple Music și o mulțime de alte platforme de streaming are și un videoclip profesional, filmat și editat de un alt tânăr din Prahova, ploieșteanul Damian Enache. Ulterior, Ștefan P3 s-a ocupat și de continuarea acestui joc, pasându-le „leapșa” lui GLIZZY și AFFE, doi tineri artiști cu care a colaborat și care sunt acum așteptați să vină cu noi surprize plăcute în playlist-ul lui Deliric.


Până atunci, „PH Freestyle” a creat deja vâlvă în rândul tinerilor din județ, în mediul online, aceștia distribuind masiv piesa și arătându-și aprecierea și susținerea pentru munca și stilul abordat de Ștefan P3, care se declară, în acest context, nerăbdător să vadă reacțiile acestora la proiectele pe care le pregătește în 2024:

„E wow tot ce s-a întâmplat în ultimele zile. Sunt foarte mulțumit de reacțiile oamenilor și sunt mândru că, de când am lansat «PH Freestyle», tot primesc mesaje de apreciere, inclusiv de la necunoscuți. Au fost oameni care mi-au spus că sunt artistul lor preferat sau că sunt printre puținii rapperi români pe care îi ascultă, am deja o grămadă de persoane care cred în mine și îmi repetă că va veni în curând și ziua când voi ajunge la succesul pe care îl visez de când m-am apucat de muzică, acum 6 ani – și aici vorbesc mai ales de persoane din domeniu, de la artiști și producători la organizatori de evenimente. Ceea ce e incredibil, ținând cont că până acum am doar două single-uri lansate oficial, «Dau tot» și «PH Freestyle», plus un feat pe piesa lui 6a6y GLIZZY, «Brațu’».

Dacă o să am cel puțin aceleași reacții și când scot „SUPERSTAR” mă declar un om fericit pe anul 2024. Până atunci, îi invit pe cei interesați să mă urmărească pe rețelele sociale (InstagramTikTokFacebook), unde urmează să public cât de curând și un tracklist și noi detalii – am multe piese, colaborări și surprize pregătite pentru ei și consider că am un mesaj pozitiv de transmis.

Ștefan P3 a apărut de două ori, în 2023, la emisiunea „STEPbySTEP” de la RNTV/ Ploiești TV, moderată de Ana Marin, unde a vorbit deschis despre parcursul său în muzica hip-hop, prezentându-și totodată planurile:

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *