logo
RNTV Live

EXCLUSIV / Cine a făcut plângere pentru abuz în serviciu împotriva primarului Adrian Dobre? Un nou scandal în Primăria Ploiești

Adrian Dobre se însoară
Oana Stoica

Un nou scandal este pe punctul de a izbucni în Primăria Ploiești. La sfârșitul anului trecut, Mihaela Iamandi, fostul director al Direcției Tehnic – Investiții din Primăria Ploiești, a fost condamnată la un an și opt luni de închisoare cu suspendare și la 60 de zile de muncă în folosul comunității. Ea fusese găsită vinovată pentru conflict de interese, după ce a participat, în calitate de membru al Comisiei de organizare a unui  concurs  pentru ocuparea unui post în cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, iar o persoană a fost declarată admisa. Cum sentința a fost atacată, în ianuarie, Mihaela Iamandi a cerut să fie reangajată în Primăria Ploiești, pe același post.

În urma verificărilor și analizei făcute, atât Prefectura Prahova, cât și Agenția Națională a Funcționarilor Publici ( VEZI DOCUMENT – FOTO), au stabilit că Primăria Ploiești este obligată să o reangajeze pe Iamandi. În documentul oficial, primit de primarul Adrian Dobre chiar la începutul acestei luni, scrie negru pe alb că ”nu există temei legal pentru încetarea raporturilor de serviciu ce o privesc pe Mihaela Iamandi”.

În ciuda evidențelor și a prevederilor legale, această dispoziție nu a fost pusă în aplicare de primarul Adrian Dobre. Pe surse am aflat că împotriva primarului Dobre s-a făcut o plângere pentru abuz în serviciu.

FOTO DOCUMENT:

 

Primarul Adrian Dobre nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere.

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor