logo
RNTV Live

Eveniment prestigios în Ploiești: Simpozionul internațional OMUL ȘI NATURA

WhatsApp Image 2022-11-09 at 10.41.04
Mihai Constantinescu

Eveniment prestigios în Ploiești: Simpozionul internațional OMUL ȘI NATURA

Simpozionul Natura și Omul este o manifestare de tradiție a Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova, împreună cu Institutul de Antropologie Francisc Rainer al Academiei Române, care își propune ca an de an să reunească contribuțiile semnificative ale specialiștilor și cercetătorilor într-o formă accesibilă publicului larg.

Tema acestei ediții, NATURĂ ȘI CULTURĂ, reunește specialiștii în trei secțiuni și anume antropologie generală, muzeologie și geografie.

Conform tradiției acestui prestigios eveniment, în deschidere va lua cuvântul academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani. Conferința sa va fi susținută online, în ziua de joi 10 noiembrie, orele 11.00, în dialog cu specialiștii prezenți la simpozion.

În completarea dezbaterilor științifice din cadrul manifestării va fi prezentată expoziția  “Satul – izvor al identității naționale” și se va derula o aplicație de teren la Grădina Botanică Bucov. Discuțiile și activitățile practice vor continua spre sfârșitul lunii noiembrie în zona Măneciu – Cheia și în cadrul proiectului “Geografie fără frontiere”, inițiat de Centrul Științific de Geografie Ciucaș-Măneciu.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor