Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” din Bușteni găzduiește luni, 3 iunie, începând cu ora 11:00, o activitate specială dedicată Zilei Copilului, sub titlul „Copilărie, joc și bucurie”.

La eveniment vor participa distinși oaspeți, printre care se numără Petre Crăciun, președintele Filialei de Literatură pentru copii și tineret a Uniunii Scriitorilor din România, Alexandru Mironov, scriitor și jurnalist, Irene Postolache, scriitoare, Iuliana Dinu, scriitoare, și Elena Bolânu, scriitoare.

Pe lângă aceștia, vor fi prezenți și elevi de la Școala Gimnazială „Nestor Urechia”, sub îndrumarea profesorului învățător Borlan Adela, precum și elevi de la Școala Gimnazială „Cezar Petrescu”, coordonați de profesoara de limba și literatura română, Florescu Georgiana.

Activitatea propune o serie de momente de bucurie și distracție pentru copii, incluzând lecturi din cărți pentru cei mici, jocuri interactive și surprize pline de culoare și veselie.

Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” devine astfel locul de întâlnire pentru o zi plină de emoție și fericire, în care sărbătorim frumusețea și inocența copilăriei.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *