Între 14 și 17 martie, Ploieștiul va găzdui un eveniment deosebit organizat de Europuls – Centrul de Expertiză Europeană: Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni!
Acest eveniment este o ocazie unică pentru tinerii din întreaga regiune să se implice într-o serie de activități interactive și educaționale despre Uniunea Europeană.
Dacă ai între 16 și 30 de ani și ești implicat în societatea civilă prin voluntariat sau alte inițiative, atunci ești eligibil să te alături acestui eveniment captivant.
Sesiunea “Să vorbim despre UE!” are ca scop principal aducerea mai aproape de cetățeni a valorilor Uniunii Europene.
Aici vei participa la training-uri interactive pe teme de actualitate, dezbateri și vei avea oportunitatea să intri în dialog direct cu persoanele implicate în luarea deciziilor.
Europuls asigură cazarea și masa participanților, iar transportul va fi decontat. Este o oportunitate extraordinară de a învăța, de a dezvolta abilități de leadership și de a cunoaște alți tineri pasionați de viitorul Europei.
Aplică până pe 2 martie accesând acest link (CTLE – Ploiești) și poți face parte din Comunitatea Tinerilor Lideri Europeni!
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews