Germania, Olanda și Franța au debutat cu victorii în Grupa principală I, aseară, la Campionatul European de handbal feminin – EURO 2016 – din Suedia.
Germania a obținut o victorie clară în fața Serbiei, care era neînvinsă, scor 26-19, Svenja Huber și Annne Hubinger fiind cele mai bune marcatoare, cu 4 goluri fiecare. De la învinse s-a remarcat Tamara Georgijev, cu 7 goluri.
Vicecampioana mondială Olanda a dispus de Suedia cu 33-30, după o prestație remarcabilă a portarului Tess Wester (16 mingi parate, procentaj 36%). Pentru învingătoare principalele marcatoare au fost Cornelia Groot, cu 7 goluri, și Estavana Polman, 6 goluri. Isabelle Gullden (CSM București) a fost cea mai bună de la suedeze, cu 8 goluri, alături de Johanna Westberg, 7 goluri.
Franța a câștigat la limită în fața Spaniei, cu scorul de 23-22, după ce ibericele conduceau cu 14-10 la pauză. Allison Pineau (ex-HCM Baia Mare) a marcat golul victoriei, pe contraatac, în ultima secundă, după o greșeală comisă de Macarena Aguilar pe atacul Spaniei.
Nerea Pena a fost cea mai bună marcatoare Spaniei, cu 5 goluri, Alexandrina Cabral Barbosa și Mireya Gonzalez au marcat câte 4 goluri, iar Carmen Martin (CSM București) a înscris două goluri. Allison Pineau a fost cea mai bună jucătoare a echipei Franței, cu 9 goluri, iar Alexandra Lacrabere a marcat de 6 ori. Laurisa Landre (SCM Craiova) a marcat un gol, iar Camille Ayglon (CSM București) nu a reușit să puncteze.
Germania ocupă primul loc, cu 4 puncte (+8), urmată de Franța, 4 p (+2), Olanda, 4 p (+1), Suedia, 3 puncte (+3), Serbia, 3 puncte (-5), Spania, 1 punct. Primele două clasate se califică în semifinale.
România a terminat prima fază a turneului final pe locul al doilea în Grupa D, cu 4 puncte, după 21-23 cu Norvegia, 22-17 cu Rusia și 31-26 cu Croația. Norvegia a câștigat grupa, cu 6 puncte, după ce a dispus de Rusia cu 23-21 în ultima sa partidă. Rusia a ocupat locul al treilea, cu 2 puncte, iar Croația s-a clasat pe ultimul loc (0 puncte) și a părăsit competiția.
Echipele calificate continuă cu rezultatele înregistrate între ele, astfel că Norvegia va începe grupa principală cu 4 puncte, România cu 2, iar Rusia cu 0 puncte.
Cele trei meciuri de astăzi vor fi Cehia – Rusia (17:15), Ungaria – România (19:30) și Danemarca – Norvegia (21:45).
Pe 13 decembrie sunt programate partidele Cehia – (17:15), Ungaria – Norvegia (19:30) și Danemarca – Rusia (21:45), iar în data de 14 decembrie se vor juca meciurile Ungaria – Rusia (17:15), Danemarca – România (19:30) și Cehia – Norvegia (21:45).
Și aici, primele două clasate se califică în semifinale.
sursa: agerpres