Cupa Mondială la fotbal va avea din 2026 nu mai puţin de 48 de echipe la start. Consiliul FIFA a votat în unanimitate schimbarea sistemului competiţional al celei mai importante competiţii a naţionalelor din lume.
Astfel, noul format al Mondialului va cuprinde 16 grupe a câte trei echipe, aşa cum a propus noul preşedinte al forului mondial, Gianni Infantino.
Primele două clasate din fiecare grupă vor merge în fazele eliminatorii, care vor cuprinde 32 de echipe, atâtea câte cuprinde Cupa Mondială în acest moment.
Va fi prima extindere a Cupei Mondiale din 1998 încoace. La ediţia din Franţa, din urmă cu 19 ani, ultima cu România printre participante, numărul echipelor s-a mărit de la 24 la 32.
Mondialul cu 48 de formaţii va aduce venituri suplimentare de 640 de milioane de dolari (605 milioane euro), potrivit unui raport confidenţial al forului mondial. Veniturile nete vor atinge 4,18 miliarde de dolari (3,95 miliarde de euro), faţă de 3,54 miliarde dolari, cât se preconizează pentru Cupa Mondială din 2018, din Rusia.
În acelaşi timp, costurile legate de creşterea numărului de echipe prezente şi al numărului de meciuri (80 faţă de 64 într-un format cu 32 de echipe) ar însemna o creştere de 325 milioane de dolari (307 milioane euro).
Veniturile din drepturile de televiziune ar creşte şi ele cu 505 milioane de dolari, iar cele de marketing cu 370 milioane de dolari.
32 de zile va dura competiţia în noul format. Europa va avea rezervate 16 locuri la turneul final, Africa nouă locuri (plus unul la baraj), Asia opt (plus unul la baraj), America de Sud şase (plus unul la baraj), America de Nord şi Centrală şase (plus unul la baraj), iar Oceania un loc.
„O idee extraordinară, un număr mai mare de echipe va încuraja oamenii să revină pe stadioane”, a salutat ideea fostul inamic al FIFA din perioada Sepp Blatter, Diego Maradona, revenit la sentimente mai bune faţă de forul mondial după instalarea lui Gianni Infantino.
sursa: digisport