De pe 25 februarie, Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti se implică în susţinerea campaniei de voluntariat „Salvator din pasiune”. 25 elevi ai şcolii vor participa la misiunile de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova. Această acţiune reprezintă una din iniţiativele elevilor pentru a veni în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru a aplica ceea ce învaţă în condiţii reale. Proiectul iniţiat de IGSU, recrutează persoane care vor să dea o mână de ajutor în misiunile pompierilor. Cei care vor să fie salvatori din pasiune trebuie să aibă îăntre 16 şi 65 de ani, să nu fie condamnaţi şi să fie apţi din punct de vedere medical.