logo
RNTV Live

EDITORIALUL DE LUNI. ÎNCORONAREA FASTUOASĂ A REGELULUI CHARLES AL III-LEA ȘI A REGINEI CAMILLA

Foto 8
Felea Cristian

La sfârșit de săptămână, vor avea loc la Londra ceremoniile fastuoase ale încoronării Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, un eveniment mult așteptat, a doua încoronare a unui monarh britanic preluată de mass media în direct și transmisă în lumea întreagă după cea a Reginei Elisabeta a II-a, din 2 iunie 1953. În linii mari, protocolul încoronării este similar, dar nu trebuie să ne așteptăm ca cele două ceremonii, care au loc de fapt în secole diferite, să semene până la identitate.

Simbolul heraldic al încoronării. Sursa: Wikimedia

Încoronarea Regelui Charles al III-lea prilejuiește organizarea a trei zile de festivități și manifestări publice: ceremonia propriu zisă a încoronării din 6 mai, sărbătorile publice – Coronation Big Lunch și Concertul public de la Palatul Windsor din 7 mai și evenimentele de voluntariat subsumate inițiativei The Big Help Out din 8 mai.

Împătimiții seriei The Crown, difuzată de rețeaua Netflix, își aduc bine aminte cum personajul Elisabeta a II-a, fidelă educației primite de la părinții săi, Regele George al VI-lea și Regina mamă Elisabeta, își dorea ca ceremonia încoronării sale să nu se abată de la tradiția moștenită de la bunicul George al V-lea, cu accentul care cade pe sacralitatea actului mirungerii, prin care asupra suveranului Imperiului Britanic coboară însuși Sfântul Duh.

Philip, Ducele de Edinburgh și Prinț Consort avea alte idei, considerând că și Coroana Britanică trebuie să țină pasul cu vremurile pentru a rămâne aproape de oameni, ceea ce impunea fără tăgadă nevoia ca ceremonia de încoronare să fie transmisă de televiziune, și nu doar în Marea Britanie, ci în întreg imperiul sau, de ce nu, în lumea întreagă.

Viziunea lui Philip a intrat în coliziune cu crezul și valorile Reginei Elisabeta a II-a și i-a scandalizat pe Regina Mamă și pe Arhiepiscopul de Cantebury, Geoffrey Fisher, dar în cele din urmă a avut câștig de cauză: ceremonia a fost preluată și difuzată în direct de BBC, cu excepția momentului mirungerii și a cuminecării. Dar viziunea lui Philip a adus un plus de popularitate uriaș Casei de Windsor, Marii Britanii și, nu în cele din urmă, celor două tinere capete încoronate: Elisabeta a II-a și Prințul Consort Philip.

Cum lesne ne putem închipui, și Charles al III-lea și Regina (Consoartă) Camilla vor să își impună viziunea asupra ceremoniei de încoronare într-un fel sau altul, iar motivele pentru care-și doresc acest lucru au legătură nu doar cu nevoia de a ține pasul cu vremurile, ci și cu istoria personală frământată a cuplului regal.

Schimbarea, cuvântul de ordine care oglindește ritmul vremurilor moderne și denotă atracția spre inconsistență a omului de astăzi, poate că este bună și de dorit, dacă nu pierde (totuși) din vedere un motiv înalt și altruist pentru care merită să o facem. Despre Elisabeta a II-a putem spune că știm sigur că orice schimbare a acceptat, nu a făcut-o niciodată fără să reflecteze profund dacă va fi spre binele (cert sau relativ) al supușilor săi.

După ce Elisabeta a II-a s-a stins și a lăsat lumea lumii însăși, sub chipul neliniștitului cuplu Charles & Camilla, cu multe revanșe de luat în viitor pentru a compensa încărcătura de frustrări pe care le-a acumulat din trecut, nu se mai poate garanta un scop altruist în spatele schimbărilor la care urmează să asistăm, alături de britanici. Din acest motiv se justifică să urmărim și să înțelegem, după puterile noastre, istoriile ce se întrețes în jurul încoronării cuplului regal britanic.

PROTOCOLUL REGAL

Charles al III-lea a devenit rege imediat după moartea mamei sale, Elisabeta a II-a, constatată joi, 8 septembrie 2022; a fost proclamat rege de Consiliul de Succedere (la Tron) al Regatului Unit a doua zi, 10 septembrie 2022, după care proclamația a fost trimisă către toți membrii Commonwealth și făcută cunoscută lumii întregi.

Datorită vârstei înaintate a Reginei Elisabeta a II-a, încoronarea lui Charles a fost planificată cu mulți ani înainte, Planul purtând numele de cod Operațiunea “Golden Orb” – Globul Aurit. Cât timp regina a fost în viață, întâlnirile oficialilor responsabili cu planul în cauză s-au desfășurat cel puțin o dată pe an, cu participarea unor reprezentanți ai Guvernului, Bisericii Angliei și funcționari ai palatului Clarence House.

În principiu, comparativ cu încoronările din secolul XX, ceremonia va suferi câteva modificări cu scopul de a reprezenta mai multe credințe, culturi și comunități din Regatul Unit și va fi mai scurtă decât încoronarea din 1953. Așa sună intenția. Ceremonia va începe cu mirungerea lui Charles, simbolizând intrarea sa spirituală în domnie, apoi încoronarea și înscăunarea sa, reprezentând asumarea puterilor și responsabilităților.

Regina (Consoartă) Camilla va fi încoronată într-o ceremonie mai scurtă și mai simplă. Charles va fi așezat pe scaunul Regelui Edward, iar Camilla va fi încoronată alături de el ca Regină Consoartă. Familia regală va călători la Palatul Buckingham într-o procesiune de stat și va apărea pe balcon pentru a sărbători ocazia.

Slujba religioasă va fi oficiată de Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby (care recent a vizitat Bucureștiul). Uleiul sfânt pentru mirungere a fost preparat în baza aceleași formule ca și cel folosit la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a și a fost sfințit de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului, la Biserica Sfântului Mormânt, în ziua de 6 martie 2023, sub supravegherea Arhiepiscopului (anglican) al Ierusalimului, Hosam Naoum.

Inițial, când Charles s-a căsătorit cu Camilla în 2005, Clarence House a anunțat că nu se intenționează ca soția Prințului de Wales să-și asume titlul de regină în cazul urcării soțului său pe tron. Cu toate acestea, Charles a insistat să primească titlul de regină la momentul încoronării și a obținut – în februarie 2022 – de la Regina Elisabeta a II-a o declarație prin care suverana afirma dorința sa “sinceră” ca nora sa să fie încoronată “regină consoartă”.

În ziua încoronării, Regele și Regina (Consoartă) vor călători la Westminster Abbey în caleașca “Gold State”, ca parte a “Procesiunii Regelui”. Apoi Charles, Camilla și ceilalți membri ai familiei regale se vor întoarce la Palatul Buckingham într-o procesiune ceremonială mai amplă – “Procesiunea Încoronării”, înainte de a apărea la balconul Palatului Buckingham.

Caleașca “Gold State”. Sursa: Wikipedia

Gold State Coach va fi folosit doar în Procesiunea Regelui; pentru Procesiunea Încoronării Regele și Regina (Consoartă) vor folosi o altă caleașcă, nou construită de artizanul William James Frecklington și echipa sa în New South Wales, vehicul care este cadoul lor pentru Casa Regală.

Coroana Sf. Edward a fost scoasă în decembrie 2022 din depozitul de la Turnul Londrei pentru a fi adaptată noului cap încoronat. Regele Charles al III-lea va purta, de asemenea, Coroana Statului Imperial în timpul ceremoniei.

În februarie 2023, Palatul Buckingham a anunțat că Coroana Reginei Maria a fost scoasă de la Turnului Londrei pentru a fi adaptată și folosită pentru a încoronarea Reginei (Consoarte). Coroana va fi redecorată cu diamantele Cullinan III, IV și V și patru dintre arcadele sale detașabile vor fi îndepărtate.

Charles al III-lea va purta o uniformă militară navală de gală la încoronare, în locul pantalonilor și ciorapilor tradiționali. Se acreditează că, spre deosebire de încoronările anterioare, numai Prințul William – fiu și moștenitor – va îngenunchea în fața Regelui pentru a-și prezenta simbolic omagiul și a depune actul de loialitate personală monarhului, în timp ce altor pairi nu li se va cere să facă același lucru.

Kate Middleton, Prințesa de Wales, este în plină negociere privind bijuteria pe care o va purta pe cap la ceremonia încoronării: i se cere sacrificiul de a nu purta o piesă prea strălucitoare, care să concureze cu piesele de pe capetele încoronate.

În fine, se pare că protocolul va permite monarhilor străini să participe la ceremonie. În mod tradițional, monarhii străini nu au participat la încoronările britanice, în locul lor fiind delegați alți membri ai caselor regale sau reprezentanții oficiali desemnați.

Artistul fotograf Hugo Burnand a fost desemnat de cuplul regal ca fotograf oficial la încoronare. Burnard a fost fotograful oficial și pentru nunta lui Charles cu Camilla în 2005, deci colaborarea lor are deja o istorie în urmă. Se așteaptă de la Hugo Burnand să “combine stilul modern cu cel tradițional”, așa cum își dorește Charles.

SMINCIUNI, BÂRFE ȘI JUMĂTĂȚI DE ADEVĂR

Fără bârfe și sămânță de scandal, cu care să fie presărat un eveniment public de o așa importanță, de ce anume ar merita interesul publicului larg, adică a celor care umplu străzile, piețele și parcurile la refuz, ca să fie martorii privilegiați ai circului total?

Sămânța de scandal pe care o scot în față este și cea mai recent plantată: după ce invitația oficială la evenimentul încoronării a devenit publică, s-a observat că în text Camilla este numită “regină” și atât. Cum, nu regină consoartă? Presa a luat foc – în sfârșit un subiect pe măsura evenimentului: Charles și Camilla își impun voința și trec peste cea a Reginei Elisabeta a II-a.

Cuplul regal Charles și Camilla. Sursa: Wikimedia

Mă opresc puțin asupra subiectului. The Daily Mail a abordat un înalt oficial al Palatului în chestiune, iar acesta a declarat următoarele:

Avea sens să ne referim la Majestatea Sa drept Regina Consoartă în primele luni ale domniei Majestății Sale, pentru a se deosebi de Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a. Regina Camilla este titlul potrivit pe care să-l atribui alături de cel al Regelui Charles pe invitație. Încoronarea este un moment potrivit pentru a începe să folosim oficial titulatura Regina Camilla. Toate fostele regine consoarte au fost cunoscute ca regina plus prenumele lor.

Palatul a comunicat și faptul că după încoronare site-ul de Internet va fi actualizat, iar titulatura “Regina Consoartă Camilla” va fi schimbată în “Regina Camilla”.

Remarcând voința recent exprimată de cuplul regal, The Guardian concluzionează pornind de la textul invitației: Aceasta marchează călătoria incredibilă de peste cinci decenii a Camillei, de la implicarea romantică secretă la partener oficial și în cele din urmă soția regelui – și care se va încheia odată cu încoronarea ei oficială ca regină alături de noul rege.

Nu punem degetul pe rană dacă nu ne punem în pielea celor care au întrebări, și nu dintre cele plăcute, de genul: Dacă Charles era acum încoronat alături de Diana, iar Camilla rămânea undeva în public, insista la fel de mult să reinterpreteze ultima dorință exprimată de Elisabeta a II-a, mama sa? Nu cumva se derulează în fața ochilor noștri un scenariu – de cinci decenii, cum scrie The Guardian – pe care Camilla îl transpune în realitate folosindu-se de certa influență pe care o exercită asupra (sărmanului) Charles?

Nu caut să dau neapărat un răspuns la chestiune, dar ea incumbă cel puțin o ipoteză interesantă prin implicațiile pe care le evocă și am să abordez în final separat subiectul.

Discuția despre cuplul Harry & Meghan, dacă vor decide sau nu să participe la ceremoniile încoronării, reprezintă probabil cel mai consistent subiect de scandal, alimentat desigur de rivalitățile interne din familie, în urma cărora Ducii de Sussex au decis să renunțe la obligațiile regale și să părăsească Marea Britanie.

Cotidianul spaniol Marca, pe care îl citez pentru că aruncă o privire ca și noi, din afară, promovează următoarea variantă privind poziția pe care o vor adopta cei doi:

Harry și Meghan. Sursa: Wikimedia

Prințul Harry și Meghan Markle ar fi dispuși să participe la încoronarea Regelui Charles, care va avea loc pe 6 mai la Westminster Abbey. În ciuda ceremoniei care coincide cu a patra aniversare a Prințului Archie, cuplul vrea să accepte invitația primită de Familia Regală. Cuplul încă nu și-a confirmat prezența, dar se pare că vor să participe la sărbătorile pentru acest moment special.

Cei doi Sussex au cerut ca în planurile zilei să fie luate în considerare un fel de recunoaștere a evenimentului, pentru a se asigura că a patra aniversare a lui Archie nu se va pierde printre celelalte evenimente ale acelei zile importante. Ei doresc ca copiii lor să petreacă timp cu alți membri ai familiei, în special cu vărul lor August, care are aproximativ aceeași vârstă cu Lilibet.

Mai rămâne de stabilit dacă cei doi Sussex sunt mulțumiți de locul și rolul ce le va fi atribuit în cursul ceremoniei. Presa britanică insistă că Familia Regală plănuiește să așeze ducii de Sussex “în față și în centru” dacă se prezintă la ceremonie.

Este citat un apropiat al Regelui, care acreditează că distribuirea locurilor este încheiată, poziția centrală a lui Harry și Meghan este “sigură”: Nimic din ceea ce se întâmplă de acum până atunci nu va face vreo diferență în planificarea distribuției acelor locuri. Charles a spus întotdeauna că își iubește ambii fii. Îi vrea pe amândoi acolo. Harry și Meghan sunt invitați și vor fi așezați la loc vizibil.

Dar vor veni cei doi la ceremonii? Harry a fost pentru câteva zile la Londra la finele lunii martie ac., pentru a fi prezent la audierile din procesul cu Associated Newspaper, care au avut loc la Înalta Curte. Declarațiile sale în fața Curții pot constitui un nou prilej de supărare pentru Casa Regală, care nu l-a putut opri pe Harry să se alăture celorlalte persoane publice care au acționat trustul în judecată.

Prințul Harry nu s-a ferit să declare la audieri că Familia Regală l-a descurajat să dea presa în judecată și că este sigur că Palatul i-a ascuns mult timp informații despre hacking-ul de pe telefonul personal, fapt care i-a devenit clar abia în ultimii ani, după ce a depus o plângere împotriva celor care au atentat la integritatea comunicațiilor sale personale.

DE ULTIMĂ ORĂ

Conform Agerpres, există mai multe certitudini de ultimă oră privind personalitățile care au confirmat participarea la încoronarea Regelui Charles al III-lea și cele despre care se știe că nu vor participa sau că nu au fost invitați.

Ca participanți siguri, presa îi enumeră pe Harry, Ducele de Sussex, care și-a confirmat prezența după luni de negocieri cu Palatul Buckingham; numeroși lideri străini, precum președintele francez Emmanuel Macron, președintele german Frank-Walter Steinmeier, președintele filipinez Ferdinand Marcos Jr. sau președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și premierul australian Anthony Albanese.

Vor fi prezenți evident premierul britanic Rishi Sunak și soția sa Akshata Murty împreună cu principalii membri ai guvernului, alături de un număr restrâns (optzeci) de membri ai Camerei Lorzilor și Camerei Comunelor, capete încoronate din întreaga lume, printre care regele Felipe al VI-lea și regina Letizia, din Danemarca prințul Frederik și prințesa Mary, din Japonia prințul Fuhimito și prințesa Kiko, prințul Albert al II-lea de Monaco, iar din Iordania regele Abdullah al II-lea și regina Rania.

Nu va fi prezent președintele Statelor Unite, Joe Biden, care va fi reprezentat de soția sa, Jill Biden. Ar trebui subliniat faptul că niciodată un președinte american nu a asistat la încoronarea unui rege britanic (adică al fostului dominion), și este de înțeles simbolistica refuzului sau evitării. Dar Casa Albă a insistat asupra faptului că absența lui Joe Biden, despre care se știe că este mândru de rădăcinile sale irlandeze, nu este un semn de dispreț.

De asemenea, Meghan Markle, soția prințului Harry, va lipsi de la ceremonii, pentru că a rămas acasă, în California, împreună cu cei doi copii ai cuplului, Lilibet, respectiv Archie, care va împlini patru ani în ziua încoronării.

Nu au fost invitați să participe mai mulți dintre cei 24 de duci care nu fac parte în niciun fel din familia regală, aceștia ducând greul presupusei dorințe a regelui de a stabili o listă de invitați pe o bază meritocratică mai degrabă decât aristocratică, soțiile parlamentarilor britanici, Sarah Ferguson, fost soție a prințului Andrew sau Lady Pamela Mountbatten, fiica lui Louis Mountbatten, Primul Conte Mountbatten de Burma, unchiul de-al doilea și mentorul lui Charles.

PRETEXTUL SUFLETULUI PERECHE ȘI TEORIA CAUȚIUNII

O discuție, transmisă online între Prințul Harry și Gabor Maté, specialist în traume psihice și dependență, a avut ca subiect experiențele copilăriei și tinereții Ducelui de Sussex. Discuția a fost filmată și transmisă prin Internet după ce Netflix difuzase serialul Harry&Meghan și fusese publicată cartea Spare.

Am simțit că mi s-a luat o greutate uriașă de pe umeri, i s-a confesat Harry lui Maté, referindu-se la scopul publicării confesiunilor din Spare. Ca tată, a ținut să se explice, simt o responsabilitate uriașă de a mă asigura că nu transmit nicio traumă sau experiențe negative pe care le-am avut când eram copil. Unul din lucrurile de care m-am speriat cel mai mult a fost să pierd sentimentul pe care îl aveam față de mama mea. Oricum, am reușit să mă țin de mama mea.

Cheia modului în care va fi reflectată încoronarea de la 6 mai în ochii publicului – ca și a conflictului încă deschis dintre Familia Regală și Ducii de Sussex, de altfel – ține de ciocnirea dintre imaginea pe care încearcă atât de mult să și-o construiască Charles și Camilla și mitul Dianei Spencer, soția trădată și decedată atât de tragic la Paris, în august 1997.

Prințesa Diana și Martin Bashir – interviul BBC din 1995. Sursa: Wikipedia

În filmul The Queen (2006), personajul reginei, interpretat magistral de Helen Mirren, luptă din greu cu mitul Dianei Spencer ce începea să se înfiripe și nu înțelege absolut deloc cu ce anume se confruntă, nici măcar atunci când Michael Sheen, care interpretează în film personajul Tony Blair, îi explică cât poate de bine că Regina Inimilor, după Paris, o poate înlocui total în mințile și inimile supușilor, dacă va continua să ignore sau să lupte cu această plăsmuire care pare să se fi născut din nimic.

The Queen este o dramatizare, desigur, dar descrie foarte bine lupta inegală cu un mit atât de puternic cum este cel al Dianei Spencer. Ori, Charles va fi mereu definit în contradicție – spre tragica sa nefericire – cu două femei care acum nu mai sunt în viață: Diana Spencer, fosta soție, pe care a înșelat-o și a desconsiderat-o într-o manieră dificil de înțeles de orice persoană decentă și Regina Elisabeta a II-a, mama sa și monarhul exemplar.

Cea de-a treia femeie care a intervenit fatal în destinul său, Camilla, îi este acum soție, dar căsnicia lor s-a clădit pe epava autoturismului distrus în pasajul rutier din Paris, în care și-a pierdut viața Diana Spencer. În apărarea ei, Camilla nu poate invoca rezonabil și relativ credibil decât iubirea nebună, împărtășită total, pentru Charles și atât.

Ce înseamnă, cum se traduce acest lucru în realitatea acestor zile? Simplu, dacă publicul va sesiza cea mai mică urmă de calcul rece, premeditat în comportamentul Camillei și o va bănui de interese pur meschine și fără de iubire adevărată pentru tristul Charles, soarta reginei este pecetluită. Și, din păcate, împreună cu ea și a lui Charles care pare, într-adevăr, complet neajutorat fără Camilla. Cuplul Charles și Camilla ține – fără nicio exagerare – în mâinile lor soarta monarhiei britanice. Vom trăi și vom vedea dacă vor onora moștenirea Windsor, sau o vor compromite iremediabil. De Camilla, până la urmă, depinde totul. Cât de previzibil, nu-i așa?

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor