EDITORIALUL DE LUNI. ASPIRAȚIILE OCCIDENTALE ALE UCRAINEI ȘI REPUBLICII MOLDOVA DEZBĂTUTE, PARTENERIAL, LA BUCUREȘTI

“Dacă Rusia va folosi arma nucleară în Ucraina, vom asista la o schimbare totală și dramatică a jocului. Până acum, în amenințarea cu arma nucleară numele jocului era echilibrul de forțe. Dar dacă Rusia ar utiliza acum armamentul nuclear, și alții vor dori să îl folosească, inclusiv țări care dețin în mod ilegitim arma nucleară. Va fi subminată astfel însăși baza principiului non-proliferării. Și mai trebuie subliniat un aspect: Rusia declară că în Ucraina nu avem un război, ci se desfășoară o operațiune militară specială. Dar dacă va utiliza arma nucleară tactică în Ucraina, atunci despre ce vorbim? Nu cumva despre o minciună de la bun început?“

Excelența sa Rim Kap-soo, ambasadorul Coreei de Sud la București

Sub semnul parteneriatului pentru pace și cu asistență din partea NATO, s-au desfășurat la București, pe durata a trei zile (19 – 21 septembrie), lucrările Conferinței “Strategia regională pentru intervenția medicală, parte componentă a managementului în caz de dezastru, pentru situația unei urgențe nucleare cauzată de războiul din Ucraina”. Tema a fost una complexă, de actualitate și extrem de serioasă din toate punctele de vedere, așa că și dezbaterile au fost pe măsură: aprinse, pasionante, pline de substanță.

Primul panel al Conferinței, moderat de profesorul Dan Dungaciu. Sursa: arhiva personală

Gazdele Conferinței, organizată sub egida Parteneriatului pentru Pace oferit de NATO, mai precis prin Programul “Știință pentru Pace și Securitate”, au fost: Spitalul Universitar de Urgență București și Universitatea de Stat din Republica Moldova, secretariatul comun fiind reprezentat de Intelligence4All.

Spațiul acestui editorial nu îmi permite să trec în revistă decât punctual, extrem de succint, evenimentele din cele trei zile de dezbateri, care au început prin prezentarea de către cei de la Autoritatea română de reglementare a domeniului nuclear – CNCAN (Petre Min), secondați de reprezentantul Autorității norvegiene de profil, NRS (Roland Kovacs) și Agenția Internațională pentru Energie Nucleară de la Viena (Carlos Vidal-Torres), a exercițiului de protecție în caz de accident nuclear – “Valahia 2023”, care se va derula la început de octombrie (cei interesați pot găsi detalii aici).

Apoi, după prânzul din prima zi, s-a intrat propriu-zis în tema conferinței, cu sesiuni de expuneri, întrebări și răspunsuri, networking și schimburi de expertiză. Primul panel a fost lansat de o intervenție a secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și a continuat cu expuneri moderate de profesorul Dan Dungaciu, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale “Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române și președintele Fundației Universitare a Mării Negre din România.

Tema preponderentă, oarecum comună, a dezbaterilor a izvorât din analiza perspectivei îngrijorătoare, nu neapărat probabilă, dar în niciun caz exclusă a producerii unui incident / accident sau atac nuclear în Ucraina, situație în care s-au examinat diverse tipuri de răspuns, de la cel oferit prin exercițiul “Valahia 2023”, și până la intervenția medicală în astfel de cazuri (cu victime prin iradiere sau contaminare radioactivă).

Profesorul Iulian Chifu. Sursa: arhiva personală

Așa cum a explicat profesorul Iulian Chifu, președinte al Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning, în primul rând nu putem exclude utilizarea de arme nucleare tactice în Ucraina. Mai apoi, probabilitatea de a avea un impact radiologic în România în cazul unui accident provocat la Zaporoje va fi unul marginal. Dar impactul pe teritoriul Ucrainei va fi serios (ținând cont că reactoarele centralei de la Zaporoje nu funcționează la acest moment).

Putem vorbi despre un dezastru nuclear la Zaporoje, dacă nu va fi implicat un proces de fisiune și pe cale de consecință radiații provocate de o astfel de reacție? Răspuns: nu. Dar ar rezulta un efect similar cu o “bombă murdară”, adică unul diferit de cel al unei explozii nucleare, dar suficient pentru contaminare radiologică masivă. Efectele vor fi pe măsură, în niciun caz de neglijat.

Dacă nu poate fi exclusă, pe fondul războiului dus de Federația Rusă în Ucraina și a amenințărilor proferate de liderii ruși, utilizarea de arme nucleare tactice împotriva ucrainenilor, chiar dacă posibilitatea este deocamdată considerată redusă, atunci se impune cu necesitate nevoia de, în ordine: (i) evaluări cât mai clare, pline de acuratețe, ale acestei amenințări, (ii) identificarea soluțiilor de răspuns disponibile, (iii) organizarea intervenției în caz de incident / accident / atac și întrajutorarea regională.

Dat fiind faptul că în ultima zi am fost invitat, alături de profesorul Niculae Iancu, președinte al Asociației I2DS2, să punctăm câteva concluzii la final de workshop, reproduc în cele ce urmează discursul meu, prin care am trecut în revistă impresiile și concluziile mele asupra celor trei zile de dezbateri:

“Stimați oaspeți, dragi colegi, doamnelor și domnilor,

Pentru început aș vrea să mă refer la Programul Știință pentru Pace și Securitate (SPS) al NATO, care promovează dialogul și cooperarea practică între statele membre NATO și țările partenere pe baza cercetării științifice, inovației tehnologice și schimbului de cunoștințe.

Excelența sa, ambasadorul republicii Vietnam la București, Do Duc Thonh. Sursa: arhiva personală

Programul SPS promovează cooperarea în domeniul securității civile, bazată pe cercetare științifică, inovare și schimb de cunoștințe. SPS leagă comunitatea științifică de NATO prin cooperarea în domeniul științelor civile care abordează provocările emergente de securitate. Prin activitățile SPS, civilii – inclusiv cercetători, cadre universitare și experți – joacă un rol important în a ajuta Alianța să identifice, să înțeleagă și să răspundă la vulnerabilități și amenințări.

Programul SPS oferă Alianței un canal de comunicare non-militară între oameni de știință și alți experți, inclusiv în situații sau regiuni în care alte forme de dialog sunt dificil de stabilit. Acesta permite NATO să se implice activ în astfel de regiuni, servind adesea drept prima legătură concretă între NATO și noii parteneri.

Am să deschis o paranteză: pentru cei care nu știu sau au uitat, în ianuarie 1994 România a fost prima țară post-comunistă care a aderat la programul Parteneriatul pentru Pace și a semnat un program individual de activități în cadrul PfP în mai 1995. La summit-ul NATO de la Praga, din noiembrie 2002, România a fost invitată oficial să adere la Alianță și a devenit membru cu drepturi depline al NATO în primăvara anului 2004.

Atelierele de cercetare avansată (ARW) găzduiesc discuții la nivel avansat și oferă o platformă pentru experți și oameni de știință din diferite țări pentru a-și împărtăși experiența și cunoștințele pe subiecte legate de securitate. Aceste evenimente urmăresc să identifice direcții pentru acțiunile viitoare pentru a aborda provocările contemporane de securitate și sunt adesea punctele de plecare pentru activități ulterioare, cum ar fi aplicațiile pentru proiecte multianuale.

În acest mod, printre altele, a devenit posibilă și Conferința la care am participat cu toții în aceste trei zile.

Stimată audiență,

Prezentarea doamnei Natalia Albu – director executiv al Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare, Republica Moldova – cu tema “Amenințări hibride pentru Republica Moldova generate de invazia militară rusă în Ucraina“, este primul subiect asupra căruia aleg să mă opresc la momentul concluziilor, o temă care a fost abordată în prima zi de dezbateri, în prima secțiune – “Riscul unui incident de radiații generat de război în Ucraina. Implicații pentru actorii internaționali și securitatea regională“ – așa cum sunt sigur că vă amintiți.

După cum bănuiam, dar doamna profesor Natalia Albu ne-a explicat metodic, de la începutul războiului din Ucraina, din anul 2022, Republica Moldova a trecut prin mai multe încercări ale Federației Ruse de a o destabiliza prin acțiuni hibride – presiuni energetice, politice și acțiuni de dezinformare.

Așa cum mulți dintre noi știam deja, o parte semnificativă a populației țării este vorbitoare de limbă rusă și, prin urmare, reprezintă principalul grup țintă al atacurilor informaționale ale Rusiei, ca instrument de război hibrid.

Pentru a întări reziliența sectorului de securitate al Republicii Moldova, Consiliul UE a mandatat noua Misiune Civilă de Parteneriat a UE cu Republica Moldova, ca fiind responsabilă de implementarea contramăsurilor; misiunea dispune de o celulă de criză care oferă – după cum am înțeles – sprijin operațional orientat și integrat, în strânsă coordonare cu alți actori.

Una dintre ideile prezentate, pentru a contracara eficient dezinformarea în cascadă, ca metodă și, de asemenea, ca set de instrumente folosit de amenințarea hibridă rusă, a fost – și citez: “Instrumente I.A. pentru contracararea amenințării hibride ar trebui să funcționeze rapid pentru a evalua deficiențele care au încurajat Rusia să invadeze Ucraina, pentru a pune în aplicare aceste lecții în cazul Republicii Moldova.“

O idee interesantă, trebuie să fim inventivi pentru a ne putea apăra eficient în războiul de astăzi; un război care, după cum vedem, nici măcar nu mai este declarat: potrivit președintelui rus Vladimir Putin, în Ucraina nu se poartă un război, ci o operațiune militară specială. Ce ironie cinică, nu-i așa?

Inteligența artificială trebuie să facă parte din soluție, pentru că Rusia folosește boți cu care bombardează rețelele sociale și mințile noastre cu mesaje negative, urmărind să ne învingă rezistența în fața marșului său imperialist. După cum bănuim, Republica Moldova are nevoie de asistență financiară serioasă, și nu numai, pentru a mobiliza astfel de instrumente, în efortul de a-și asigura securitatea națională, puternic amenințată dinspre est.

Stephen Sugarman, Summit Exercises & Training, USA. Sursa: arhiva personală

Cea de-a doua temă care mi-a atras atenția, din secțiunea 7 a zilei a treia – “Incident radiologic: planuri de răspuns și intervenție, inclusiv strategii de decontaminare“ – a fost cea prezentată de domnul Stephen Sugarman, vicepreședinte și, de asemenea, practician și trainer în domeniul sănătății corporative la SummiET; mi-a atras atenția și pentru că a abordat un subiect pe care eu, ca jurnalist, îl prețuiesc foarte mult și anume comunicarea eficientă.

Radiațiile ionizante nu pot fi văzute, deci ce facem dacă are loc un incident radiologic? Știm ce avem de făcut? Putem fi eficienți în gestionarea efectelor unui astfel de incident? Așa a început prezentarea domnului Sugarman. Am constatat că, în general, cadrele medicale, în afara celor care folosesc surse de radiații în profesia lor, știu foarte puține despre cum ar trebui să acționeze atunci când au de-a face cu un pacient care a fost expus la radiații ionizante sau, chiar mai rău, a fost contaminat radiologic.

Radiațiile ionizante sunt invizibile, așa că publicul larg, atunci când vine vorba de un incident/accident radiologic, tinde să reacționeze la extreme: fie prin panică, generată de o teamă excesivă, fie prin ignorarea aproape completă a situației, pentru că nu înțelege ce anume se întâmplă cu adevărat. Ambele situații sunt problematice și trebuie să fim conștienți că într-una dintre aceste situații se pot găsi și unele cadrele medicale care ar trebui să intervină, ori unii membrii ai personalul care trebuie să asigure ordinea publică.

Să alocăm timp pentru a pune la punct mesajele publice potrivite și a comunica eficient, astfel încât să ne asigurăm că cel care oferă asistență medicală înțelege riscurile și prioritățile asociate răspunsului radiologic – a explicat domnul Stephen Sugarman – ceea ce trebuie să aibă ca rezultat așteptat faptul că personalul medical se va concentra doar pe furnizarea adecvată de îngrijire medicală și nu va fi distras în mod nejustificat de teama de radiații.

Tot acest proces depinde în totalitate de o comunicare eficientă: ce comunici, când o faci, în ce termeni, cu cine, dacă mesajele transmise sunt clare și dacă ne-am asigurat că și cei cărora le-au fost destinate au înțeles exact conținutul lor. Cu alte cuvinte, comunicarea este cheia, succesul sau eșecul organizării intervențiilor în astfel de incidente depinde de eficiența cu care aceasta este realizată.

Tot în a treia zi de dezbateri am avut plăcerea de a-i întâlni la o masă rotundă pe ambasadorii Japoniei și Coreei de Sud în România, excelențele lor Hiroshi Ueda și Rim Kap-soo. Excelențele lor au abordat subiecte de mare interes, cum ar fi modul în care Japonia și-a schimbat abordarea securității nucleare a centralelor nucleare după Fukushima sau perspectiva utilizării armelor nucleare tactice de către armata Federației Ruse în Ucraina.

Masa rotundă, care a găzduit ambasadorii Japoniei și Coreei de Sud la București. Sursa: arhiva personală

S-a subliniat pe bună dreptate că atât timp cât Moscova, însuși președintele Vladimir Putin, susțin că în Ucraina se desfășoară doar o operațiune militară specială, folosirea armelor nucleare tactice pentru a lovi ținte ucrainene ar schimba complet jocul și încă la nivel global.

Să ne imaginăm pentru o clipă, contrafactual, ce s-ar putea întâmpla: Rusia atacă Ucraina cu arme nucleare. Ucraina va căuta rapid să construiască arme nucleare și să răspundă. Puteri nucleare nedeclarate precum Coreea de Nord sau Iran ar putea decide, de asemenea, să folosească primele arme nucleare, așa cum a făcut Rusia, fără să declare măcar război adversarilor lor. Vă puteți imagina ce ar putea urma, ce dezastru global?

Doamna Valeriia Hesse, în a doua zi de workshop, al secțiunea 4, ne-a adus în atenție o temă foarte interesantă, numită: “constrângerea nucleară hibridă” – intenții și consecințe. Acest subiect a fost în perfectă legătură cele abordate la masa rotundă. După cum a explicat doamna Valeriia Hesse, până acum Moscova a fost mult mai interesată să folosească frica de atac nuclear ca armă, o armă cu care să sperie atât populația Ucrainei, cât și Occidentul, în special populația din Flancul estic al Uniunii Europene. Iar vestea bună este că, până acum, această armă nu a funcționat sau a produs doar marginal efectele dorite la Kremlin.

Valeriia Hesse, Centrul pentru neproliferare nucleară de la Odessa. Sursa: arhiva personală

Dar pericolul rămâne, nu este și nu va fi ușor nici pentru Kiev și nici pentru țările care susțin lupta poporului ucrainean pentru libertate să facă față acestei potențiale amenințări și să găsească cele mai bune soluții pentru a o contracara. După cum a explicat profesorul Iulian Chifu în prezentarea sa, care a precedat-o pe cea a doamnei Valeriia Hesse, amenințarea nucleară venită dinspre Federația Rusă nu poate fi în niciun caz exclusă.

Federația Rusă poate încerca să producă efectul de “bombă murdară“ atacând cu arme convenționale una sau mai multe instalații nucleare civile, dar poate ataca, așa cum a amenințat de mai multe ori – invocând ca bază legală, doctrina sa nucleară – cu arma nucleară tactică ținte din Ucraina. Ambele potențialități rămân, nu pot fi excluse, chiar dacă deocamdată evaluările de risc indică o posibilitate scăzută de materializare.

Războiul din Ucraina este de fapt principala temă în jurul căreia ne-am concentrat eforturile în aceste trei zile de conferință, încercând să înțelegem mai bine ce ne rezervă viitorul în termeni de amenințări, care sunt vulnerabilitățile pe care trebuie să le compensăm, astfel încât să aducem riscurile la un platou gestionabil, având în vedere că acum avem certitudinea că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei nu se va încheia curând.

Paneliștii care au avut cuvântul au oferit mai multe răspunsuri, iar dacă eu m-am oprit doar asupra unora dintre ele nu înseamnă că celelalte nu au fost foarte interesante sau că nu le-am urmărit cu atenție. Dimpotrivă, tot ce am văzut și am auzit a fost extrem de instructiv și nu pot decât să-i felicit toți participanții pentru contribuțiile lor în cadrul conferinței.

Sunt onorat de compania în care m-am aflat în aceste trei zile; apreciez în mod deosebit efortul tuturor participanților, organizatorilor conferinței, gazdelor noastre și sunt sigur că cititorii platformei media cu care colaborez, RepublikaNEWS Ploiești vor fi de acord cu mine.

Vă mulțumesc și aștept cu nerăbdare să ne revedem și cu alte ocazii!“

În zilele conferinței, s-au perindat la microfon personalități internaționale în domeniul lor de activitate, pentru a susține expuneri și au avut intervenții pertinente în dezbateri, toate subsumate preocupărilor justificate ale Europei privind consecințele potențiale ale războiului din Ucraina.

Aș vrea să amintesc alte câteva dintre aceste nume, în finalul editorialului meu: profesorul britanic Ray Powles, șeful Centrului de tratament oncologic Nuffield, din Londra; Corina Silvia Pop, profesor la Universitatea de Medicină “Carol Davilla”, București; profesorul Tsubokura Masaharu, de la Universitatea de Medicină din Fukushima, Japonia; Caroline Carnival, șef al Biroului OMS de la București; Ion Apostol, Agenția Națională de Sănătate Publică a Republicii Moldova; Cantemir-Ciurea Ercău, președintele CNCAN; Lyudmila Simeonova, Agenția de Reglementare în domeniul Nuclear din Bulgaria; Ovidiu Raețchi, secretar de stat în cadrul MAE; generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost al Statului Major General sau Davide Barbieri, expert în analiza de intelligence, colaborator al Comisiei Europene.

Lista este impresionantă, însă nici pe departe cuprinzătoare, așa cum nici editorialul meu nu poate să cuprindă decât în mică măsură atmosfera dezbaterilor și rezultatele acestora. Dar acest fapt nu este important, importante sunt rezultatele, în special cele ce nu sunt transparente pentru public: când profesioniștii își fac cu adevărat datoria în aceste domenii, securitatea publică este servită și viața obișnuită poate continua în pace și liniște.