logo
RNTV Live

Dublu standard la una dintre cele mai consumate băuturi răcoritoare din țară. Sub 5% suc de portocale

Fanta sursă foto DailyBusiness.ro
Mihai Constantinescu

Dublu standard launa dintre cele mai consumate băuturi răcoritoare din țară. Sub 5% suc de portocale.

Băutura răcoritoare Fanta nu este atat de valoroasă precum brand-ul său. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilora anunțăt că a descoperit diferenţe în compoziţia mai multor produse Fanta vândute în diverse state europene, menţionând că, dacă a fost încălcată legislaţia şi va fi dovedit dublul standard,. Compania producătoare riscă o amendă de până la 4% din cifra de afaceri.

“Drept urmare, pe 12 ianuarie 2023, ţara noastră a solicitat iniţierea unei acţiuni coordonate de către România, la nivelul UE, de verificare comună, împreună cu Autorităţile competente din alte state membre, care au atribuţii de identificare a presupusei încălcări, pe scară largă a prevederilor Directivei nr. 2161/2019. Acest iniţiativă reprezintă, practic, un pionierat în depistarea şi combaterea, ca practică comercială incorectă, a calităţii diferenţiate – aşa-numitul «dublu standard» pentru cele 3 produse consumate, în cantitate mare, de către cetăţenii europeni”, a transmis ANPC., citatde Romania Liberă.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor