logo
RNTV Live

DROGAT, BEAT ȘI AGRESIV ÎN TRAFIC. CUM L-AU DESCOPERIT POLIȚIȘTII

drogat la volan
Oana Stoica

Vineri, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești- Biroul Rutier, în timp ce desfășurau activități pe raza municipiului, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Dumbrava, care avea un comportament agresiv în trafic, prin patinarea excesivă a roților.

Având în vedere comportamentul suspect al conducătorului auto, acesta a fost supus testării cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, fiind sancționat contravențional conform OG nr. 195/2002 pentru comportament agresiv în trafic.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor