Liviu Dragnea, a fost huiduit joi la Buzău, unde participa la ceremoniile de Ziua Eroilor, transmit News.ro şi Opinia de Buzău. La ora 12.00, când la microfon a fost anunţată prezenţa sa la eveniment, preşedintele PSD a fost huiduit de oamenii strânşi la Cimitirul Eroilor.

Reamintim că Dragnea a fost huiduit şi anul trecut în public, la Deva şi la Sibiu, dar şi la diverse apariţii la Înalta Curte sau la DNA.

Câteva mii de persoane asistă joi, la Buzău, la cel mai mare ceremonial din ţară dedicat Zilei Eroilor şi Centenarului României. Ceremonia a fost însă stricată de ploaie, potrivit Opinia de Buzău.

„Am venit cu elicopterul Ministerului Apărării Naționale. Am înțeles că au fost întrebări. Eu am primit invitația de la Ministerul Apărării Naționale pentru a participa la acest eveniment (Ziua Eroilor – n.r.), am transmis o solicitare, am spus că am câteva întâlniri importante după-amiaza, și am întrebat dacă pot asigura transportul până aici. Au răspuns pozitiv, în conformitate cu Hotărârea de Guvern 755/1998, aceeași bază legală pe care o folosește și președintele României când face transport special”, a răspuns Dragnea, potrivit stiripesurse.ro

Întrebat cum va rezolva problema drumului spre București, pentru că la Buzău plouă, Liviu Dragnea a spus că „la întoarcere, o să vedem”.

Sursa:

https://www.g4media.ro/liviu-dragnea-huiduit-la-buzau-de-oamenii-veniti-sa-celebreze-ziua-eroilor.html