???????? ???? ?? ??? ????? ?? ??????? ????: ce s-a întâmplat?

Pe data de 2 februarie, în jurul orei 09:00, s-a produs un accident grav de circulație pe DN1-E60, în comuna Poieni, la kilometrul 538+600 metri. În urma accidentului, doi bărbați și-au pierdut viața.

IPJ CLUJ: „Din activitățile de cercetare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că o autoutilitară condusă din direcția Huedin spre Oradea, de un bărbat de 51 de ani, din județul Harghita, ar fi pătruns pe sensul opus de mers pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, la volanul căruia se afla un cetățean de origine turcă, în vârstă 59 de ani. În urma coliziunii, cele două autovehicule au fost proiectate în afara părții carosabile”.

Echipele de intervenție din cadrul I.S.U. Cluj au fost mobilizate pentru a realiza operațiunile de descarcerare în cazul autoutilitarei implicate în accident, unde se aflau șoferul în vârstă de 51 de ani și pasagerul de 36 de ani, ambii din județul Harghita. Din păcate, ambele victime au suferit leziuni grave, iar consecința tragică a fost decesul acestora.

Conducătorul autocamionului a fost supus testului cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat negativ. Circulația rutieră va fi blocată până când vor fi finalizate cercetările.

Autoritățile desfășoară investigații pentru a stabili în detaliu toate circumstanțele în care a avut loc acest accident.

Ulterior cercetărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că șoferul autoutilitarei implicate în accident a efectuat o manevră de depășire în mod neregulamentar, ceea ce a condus la coliziunea cu ansamblul de vehicule.

Traficul a fost reluat.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *