Două noi finanțări europene, lansate pentru tineri și energie verde

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Dragoș Pîslaru, alături de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat lansarea a două apeluri majore de finanțare din fonduri europene, cu un buget total de peste 270 de milioane de euro, dedicate sprijinirii tinerilor și dezvoltării comunităților de energie verde

Un prim apel, în valoare de 102 milioane de euro, este destinat tinerilor, în special celor care nu sunt nici în sistemul de educație, nici pe piața muncii. Finanțarea europeana vizează dezvoltarea rețelelor de servicii pentru tineret și a centrelor de tineret, cu scopul de a oferi acces la educație, locuri de muncă decente și oportunități reale de implicare în viața comunității.

Cel de-al doilea apel european, cu un buget de 170 milioane de euro, sprijină investițiile în energie regenerabilă și crearea de comunități de energie în județele incluse în Programul Tranziție Justă. Sunt finanțate din fonduri europene soluții precum panouri fotovoltaice, sisteme eoliene, stocare de energie și pompe de căldură, pentru clădiri publice și gospodării.

Beneficiarii sunt unitățile administrativ-teritoriale, care pot obține punctaj suplimentar dacă includ în proiecte gospodării interesate să participe la comunități de energie. Aceste inițiative contribuie la reducerea costurilor la energie, la creșterea independenței energetice și la stimularea economiei locale, în special în zonele aflate în tranziție economică.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor dedicate tinerilor este 8 aprilie 2026, iar pentru energia verde proiectele pot fi depuse în perioada 25 februarie – 26 august. Informațiile complete sunt disponibile pe site-ul oficial al ministerului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article