Hotărâre importantă la început de 2019 la Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești

Dosarele de radiere auto, soluţionate în ziua depunerii la SPFL Ploieşti

Anul 2019 aduce veşti bune pentru ploieşteni. Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești va soluţiona dosarele de radiere auto în ziua depunerii acestora, fără a fi necesară plata unei taxe de urgenţă.

„Dosarele se vor soluţiona în ordinea venirii, conform bonurilor de ordine obţinute prin intermediul apelatorului. În cazul în care nu sunt înregistrate multe lucrări, documentele vor fi eliberate în maxim 15 minute, iar în cazul prezenţei mai multor contribuabili, acestia vor fi rugaţi să aştepte un timp, în funcţie de numărul de dosare primite”, se specifică pe Facebook.

Măsura se va aplica timp de o lună de zile,  în funcţie de rezuiltate existând posibilitatea de a se implementa permanent ca şi procedură de lucru.

„Decizia am luat-o având în vedere numărul mare de astfel de lucrări, pentru operativitate şi pentru a veni în sprijinul contribuabililor care instrăinează mijloace auto, care , în acest fel, nu vor mai fi nevoiţi să facă două drumuri la instituţia noastra.
Celelalte lucrări, respectiv, declarări auto, eliberare de certficate fiscale, transferuri, restituiri, compensări, acordare de facilităţi etc se vor realiza ca şi până acum, la termenele cunoscute sau, la cerere, în regim de urgenţă, prin plata taxei aferente”, se specifică pe Facebook.

VEZI ŞI https://republikanews.ro/ploiestenii-invitati-maine-la-dezbaterea-publica-privind-stabilirea-pretului-energiei-termice/?fbclid=IwAR0Af-VTmmWHtk3iLqcERdOmBUNmrcy7ohSomeLchxhueaoOCWWP5GWq3EY

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

Foto cu caracter ilustrativ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *