Dosar penal în cazul ploieșteanului găsit inconștient într-o cisternă

angajare

Un ploieștean a fost salvat, miercuri seară, în ultima clipă de la moarte de pompierii prahoveni. Bărbatul a fost găsit inconştient într-o cisternă care în trecut a transportat ciclopentan.


Poliția Prahova a anunțat miercuri seară faptul că s-a deschis dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate si sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Totodată, sursa citată anunță faptul că bărbatul era angajat al unei spălătorii auto din Ploiești. Se pare că acesta ar fi căzut în cisternă.

”La data de 7 decembrie a.c., în jurul orei 18:45, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că, un bărbat, în timp ce curăța o cisternă, în calitate de angajat al unei spălătorii auto din municipiu ar fi căzut în ea, ulterior aflându-se în stare de inconștiență.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiu, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate si sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.”, a anunțat IPJ Prahova.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

hidro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here