Donald Constantin declară război total !
Îndepărtat din funcție de către Consiliul de Administrație, fostul director al SGU se declară total nedreptățit.
Donald Constantin promite face noi dezvăluiri legate de încetarea mandatului său.
Postarea de pe contul de Fabebook al lui Donald Constantin:
Adevărata mafie care a PSD-izat județul Prahova
Ce înseamnă disperarea unora pentru putere și cât de departe poate ajunge aceasta!
După îndepărtarea mea, într-un stil mafiot, de la conducerea SGU, v-am promis că voi aduce public adevărul. Pe cine am supărat, ce interese am deranjat. Ce afaceri am stricat. Dar și care sunt obiectivele ”MAFIA XXL – XS” formată în jurul PSD Prahova.
Am fost avertizat de aproape două luni că dacă nu mă voi conforma, și mai ”deranjez”, se va începe o campanie împotriva SGU și a mea.
Am fost atenționat în mai multe rînduri, verbal, telefonic, dar și personal, că ”voi fi terminat”!
Nu am luat în seamă acest lucru, deși cunoașteam de ce sunt în stare acești oameni.
Am plecat de la PSD pentru că nu am acceptat să fiu sluga sau omul care face bani penru alții.
PSD Prahova nu există, și nu va exista atâta timp cât exdeputatul Vlad Cosma, și gașca lui, conduc acest partid și acest județ de peste 10 ani.
Îmi pare rău pentru foștii mei colegi să spun acest lucru. Dar acesta este adevărul pe care îl știu și ei, dar încă nu au curajul să o spună.
Sper să vină mai repede acest moment când aceștia vor putea vorbi liberi.
La cum spune și exdeputatul Vlad Cosma: ” PSD NU EXISTĂ, Vlad Cosma este partidul!”
Vă promit că săptămânal ( poate și mai repede), voi posta dovezi, documente despe ce am afirmat mai sus.
CITEȘTE și FOTO: De când e șef la SGU, Negulescu parchează și pe locurile pentru handicapați!
De aproape o lună sunt urmărit pas cu pas, în trafic, acasă sau oriunde merg, un ultim episod s-a întâmplat chiar aseară.
Îi transmit grupului mafiot că aceste lucruri nu mă sperie, mă întăresc și îmi dau putere.
Pentru astăzi mi-am propus să discut despre ultima mizerie de presă venită din partea acestui grup mafiot, care conduce Prahova.
Voi povesti pe viitor cine finanțează, chiar din bani publici, ce infractori conduc acest online menit să șantajeze oameni politici și să încurajeze furtul din bani publici.
În săptămâna viitoare vă voi dovedi cu acte și documente cine face parte din acest grup mafiot. Care sunt firmele pe care le conduce. Cum sunt șantajați oameni politici. Cum sunt puși să încalce legea. Cât costă un post de consilier la PSD. Cine sunt cei care m-au decapitat, care sunt interesele lor în raport cu SGU Ploiești. Care sunt locotenenții, dar și cum ajung unii în funcții importante – ”Doar din prietenie”.
Voi arăta cum sunt puși să măsluiască examene, și cum sunt amenințați oameni de afaceri și politicieni cu instituții ale statului.
De la mine o să aflați și care sunt acei oameni promovați de MAFIA XXL – XS, pentru posturi în administrația publică locală și centrală, precum și alte lucruri care vor fi dovedite cu documente.
Nu am vorbit în cele 2 zile de la acest atac mafiot asupra mea, deoarece a trebuit să mă consult cu avocații. Vă anunț că luni, 7 august, voi contensta în instanță decizia CA-ului. Un CA care este contestat în instanță de alți membri, oameni care au participat la concurs și care au fost pe posturi eligibile.
Voi formula plângeri penale împotriva tuturor membrilor AGA și CA pentru abuz în serviciu și constituire de grup infracțional.
Închei cu anunțul că mâine voi veni cu probe și documente la ultimul articol comandat pe bani negri, scris de jurnalistul trimis în judecată pentru luare de mită și șantaj.
Nu în ultimul rînd, mulțumesc MAFIEI XXL –XS pentru șansa pe care mi-a acordat-o, aceea de a vorbi liber………
KEEP IN TOUCH, MAFIA XXL – XS!
PS: Să te ferească Dumnezeu de omul care nu are ce pierde!