logo
RNTV Live

Discuții aprinse: Ciucă ar putea să rămână premier până în toamnă

nicolae-ciuca-2
Andrei-Vlăduț Gușter

Vineri, la Palatul Victoriei, a avut loc o discuție între premierul Nicolae Ciucă și vicepreședinții PNL, legată de decizia de a-și depune mandatul după ce se termină greva din învățământ.

Au fost susținute discuții legate de strategia formaţiunii, în contextul amânării rotaţiei premierilor până după soluţionarea problemelor din educaţie. Liberalii i-au transmis şefului Executivului solicitarea ca ministrul de Finanţe Adrian Câciu şi ministrul Muncii Marius Budăi, să se ocupe de negocierile cu sindicatele din învăţământ până când vor fi rezolvate cerinţele dascălilor privind majorările salariale.

De asemenea, aceştia consideră că PSD ar vrea să amâne pe o perioadă mai îndelungată rotaţia guvernamentală, în condiţiile în care liderului social-democraţilor Marcel Ciolacu i-ar fi teamă să preia guvernarea în timpul grevrei din educaţie, spun surse apropiate de subiect.

Ciucă: „Noi ne asumăm în continuare guvernarea şi nu credem că PSD vrea sa preia guvernarea. Vrea să o amâne minim patru luni de acum înainte. Social-democraţii ar dori să aibă loc rocada prin sesiunea parlamentară din toamnă.”

Sursă: stiripesurse.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor