Cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de interes național în care subliniază că stigmatizarea şi discriminarea minorităţilor trebuie „dur sancţionate”.

„Aducem astăzi un pios omagiu memoriei romilor, celor aproape 500.000 de copii, femei şi bărbaţi victime ale Holocaustului. Familii întregi au pierit în acest genocid, fiind supuse unor brutalităţi îngrozitoare. Gândurile noastre se îndreaptă şi către cei care au supravieţuit ororilor şi urmaşilor acestora. Anul acesta, în România, comemorăm 80 de ani de la primele deportări ale romilor în Transnistria de către regimul antonescian. Aproximativ 25.000 de romi au fost evacuaţi şi condamnaţi să trăiască în condiţii inumane şi insalubre, lipsiţi de hrană şi obligaţi la muncă silnică. Dintre aceştia, nu mai mult de jumătate au avut puterea să supravieţuiască. Statul român şi-a asumat responsabilitatea pentru această crimă, un episod întunecat al istoriei noastre”, a afirmat şeful statului, în mesajul prezentat de consilierul de stat Cătălina Galer în cadrul unei ceremonii organizate la Memorialul Victimelor Holocaustului.

Potrivit preşedintelui, „nu putem lăsa să cadă pradă uitării imensele drame prin care au trecut aceşti oameni, umilinţele la care au fost supuşi şi traumele suferite”.

„Comemorarea Samudaripenului menţine vie amintirea victimelor, ne obligă să rămânem vigilenţi şi să nu permitem propagarea în societate a mesajelor şi atitudinilor cu caracter rasist, antisemit, discriminatoriu sau xenofob. Fiecare viaţă nimicită în acest cumplit masacru este pentru noi o moştenire de care trebuie să ne îngrijim, dar şi o lumină care ne ghidează paşii pe drumul nostru european”, a adăugat şeful statului.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Mai multe informații gasiți aici:Iohannis: Stigmatizarea şi discriminarea minorităţilor trebuie dur sancţionate de către fiecare dintre noi (g4media.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *