PMP refuză să fie angrenat în jocul politicianist al declarațiilor belicoase pe tema problemelor financiare ale societății de transport public din Ploiești
Problema transportului public ploieştean a consumat prea multă energie pe declaraţii politice şi prea puţină pentru găsirea unor soluţii concrete, crede deputatul PMP Cătălina Bozianu.Partidul Mișcarea Populară a refuzat să se lase angrenat în jocul politicianist al declarațiilor belicoase pe tema problemelor financiare ale societății de transport public din Ploiești.
„Astăzi, Partidul Mișcarea Populară a refuzat să se lase angrenat în jocul politicianist al declarațiilor belicoase pe tema problemelor financiare ale societății de transport public din Ploiești. Din păcate, în primul rând primarul Adrian Dobre, dar și partidele politice reprezentate în Consiliul local (cu excepția PMP), au consumat nejustificat de multă energie pe declarații în presa locală și mult prea puțină, pentru rezolvarea acestei probleme grave, care a generat greva angajaților de la TCE Ploiești și i-a lăsat pe concetățenii noștri fără transport public. „
Deputatul PMP a condamnat atitudinea edilului de ieri când a lipsit de la şedinţa de Consiliu Local.
„În ceea ce-l privește pe primarul Dobre, domnia sa a dovedit încă o dată incompetență și dezinteres în gestionarea și rezolvarea problemelor orașului nostru. A chiuli de la ședința Consiliului local în care ai promovat un proiect de hotărâre de reeșalonare a datoriilor TCE, în condițiile în care, deși există o hotărâre din luna august, prin care este alocată o subvenție de 6 milioane de lei către societate, tu încă nu ai pus-o în practică, arată dimensiunea catastrofei administrative abătute asupra Ploieștiului în mandatul „Dobre”.
Subiectul a fost prilej de speculaţii din partea politicienilor.
La rândul lor, partidele (cu excepția noastră) au încercat să speculeze politic situația (PSD și ALDE – lipsurile primarului Dobre, PNL – cartea anti-pesedismului) și au întârziat nejustificat încercarea de a rezolva problema. Ședința deîndată a Consiliului local a fost convocată abia după ce fiecare dintre actorii menționați și-a făcut numărul de politicianism păgubos pentru ploieșteni.
Cât despre noi, Partidul Mișcarea Populară, în pofida tentativei jalnice a primarului Dobre de a ne asocia politic cu PSD și ALDE, refuzăm intrarea în acest joc din care nu știm cine câștigă, dar știm sigur cine pierde: oamenii din oraș. Cei doi consilieri ai noștri, colegii mei Bogdan Hodorog și Claudia Sălceanu, vor susține orice inițiativă de natură să remedieze situația, astfel încât angajații TCE să-și primească salariile, iar ploieștenii să beneficieze de transport în comun, un serviciu public vital, fără de care orașul este paralizat.
Îi asigur pe ploieșteni că noi, cei de la PMP, îi respectăm prea mult pentru a încerca să tragem un folos politic sau de imagine de pe urma unei situații de criză care ne afectează pe toți.