Deputatul Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, a tras un semnal de alarmă asupra faptului autoritățile locale ploieștene nu au deblocat situația privind reluarea furnizării apei calde și a căldurii în Ploiești.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Toader a atras atenția asupra numărului de ședințe din ultima perioadă în care a fost convocat Consiliul Local Ploiești fără a rezolva definitiv problema privind termoficarea municipiului.
”Știu că nu este momentul să mai facem haz de necaz în criza apei calde și a căldurii din Ploiești! Însă, vă amintiți vorba aceea: ”De câți polițiști este nevoie ca să schimbi un bec?”
Parafrazând, la Ploiești, aceasta ar suna cam așa: ”De câte ședințe de Consiliu Local este nevoie pentru ca ploieștenii să nu mai tremure de frig în case și să facă un duș cald?”
Ne poate răspunde cineva la această întrebare?
P.S. Și ne mai mirăm că oamenii detestă tot mai mult clasa politică și pe unii dintre funcționarii publici de conducere!”, a scris Bogdan Toader pe pagina personală de Facebook.
Vă reamintim că doar în acest weekend primarul Andrei Volosevici a convocat de trei ori Consiliul Local Ploiești pentru a dezbate problema privind acordarea unei sume de bani pentru achiziționarea de gaze. Cum lucrurile nu era clare, o delegație a Primăriei Ploiești condusă de viceprimarul Daniel Nicodim a discutat luni cu reprezentanții Consiliului Concurenţei pentru a găsi varianta legală pentru alocarea unor fonduri pentru achiziția de gaze naturale (detalii aici).
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.