Deputatul Andrei Lupu a demisionat din USR.
Deputatul Andrei Lupu, pană în prezent președinte al USR Prahova, a demisionat, luni, din funcția de membru al formațiunii politice. Potrivit vicepreședintelui CJ Prahova, Cristian Apostol, urmează ca la Biroul Politic să stabilească data alegerilor pentru conducerea filialei prahovene.
„În ultimii patru ani, am activat politic dintr-un partid care a promis României o schimbare decisivă şi o rupere completă de trecut. Au fost patru ani în care am întâlnit nenumărați oameni dornici de a contribui la binele României, de la redactarea de programe şi până la participarea la campanii electorale ori în secțiile de votare din comune aproape părăsite. Este perioada în care mi-am făcut cei mai mulţi prieteni și în care am cunoscut persoane pe care le voi respecta pentru tot restul vieţii.
Am făcut parte din conducerea acestui partid şi port într-o bună măsură responsabilitatea pentru evoluţia lui. Am luat parte la decizii uneori înţelepte, alteori mai puțin înțelepte. Mi le asum pe toate”, a punctat deputatul Andrei Lupu
USR a devenit un spațiu al conflictului
Lupu este de p[rere c[ USR este, în acest moment, un spațiu al conflictelor
” Cred însă că, în acest moment, USR a devenit un spațiu al conflictului permanent. Luptele dintre facţiuni ocupă toată activitatea partidului. Promovarea unor politici publice sau mesaje politice a ajuns să fie
asumată mai degrabă de către consilieri angajați, în timp ce mare parte dintre aleși sunt prinși în dispute interne.
Nu am fost ales de cetăţeni pentru asta. Dimpotrivă, misiunea mea, ca membru al Parlamentului, este una constructivă, de a promova idei și proiecte care să devină realitate.
Începând de astăzi, voi deveni membru al REPER. Fac acest pas pentru că, indiferent câte dezamăgiri vom avea, nu ne putem permite să renunțăm şi să dăm înapoi. Suntem datori în a ne respecta promisiunile şi crezurile în fața noastră, dar mai ales în fața celor care au crezut în noi”, a punctat deputatul Andrei Lupu
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.