logo
RNTV Live

Depistat la volan cu o alcoolemie de 0.89 mg/l alcool pur în aerul expirat

sofer beat
Erika Stoica

Depistat la volan cu o alcoolemie de 0.89 mg/l alcool pur în aerul expirat

Noaptea trecută, în jurul orei 00.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Șoseaua Vestului au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani din Ploiești.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest. A indicat valoarea de 0.89 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus, ulterior, la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandări pentru evitarea evenimentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool:

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

De asemenea, pe timpul cercetărilor, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool nu este compatibil cu conducerea autovehiculelor, deoarece pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident creşte.

Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!

Respectaţi-i pe ceilalţi participanţi la trafic, indiferent dacă sunt pietoni sau conduc biciclete, mopede, ori motociclete!

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

sursa IJP Prahova

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor