Viața fostei regine a Danemarcei, Margrethe a II-a, care tocmai a abdicat în favoarea fiului ei cel mare, actualul Frederik al X-lea, va fi subiectul unui serial, au anunțat cei implicați în proiect joi
„Af Guds nåde” („Prin graţia lui Dumnezeu”) este o poveste importantă care ne priveşte pe toţi danezii, spusă din punctul de vedere al familiei regale daneze şi centrată pe Margrethe”, a declarat producătorul Pernille Bech Christensen de la TV2, citat într-un comunicat de presă.
Serialul, aflat în dezvoltare de 18 luni de către TV2 și Sam Productions, compania responsabilă de serialul politic „Borgen”, va începe în 1940, anul în care s-a născut Margrethe a II-a, și va urmări parcursul ei în diverse perioade ale vieții.
„Este povestea unei familii, a unei instituții și a unui anacronism care se străduiește să rămână relevant în vremurile moderne”, a adăugat Bech Christensen.
Similar cu „The Crown” de pe Netflix, „By the Grace of God” va reflecta transformările suferite atât de familia regală, cât și de societatea daneză.
Filmările sunt programate să înceapă în 2025, iar lista distribuției încă nu a fost stabilită.
Familia regală daneză este extrem de populară în această țară scandinavă cu 5,9 milioane de locuitori, așa cum s-a evidențiat prin ceremonia de depunere a jurământului de către noul rege.
Regina, care este și designer de decoruri și costume, a văzut deja viața ei adaptată într-un musical intitulat „Margrethe”.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews