Nimeni nu ştie exact ce au discutat Donald Trump şi Vladimir Putin în cadrul summitului de aproape trei ore desfăşurat în Alaska, întrucât cei doi lideri au evitat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor după conferinţa de presă comună!

Totuşi, amândoi au descris întrevederea drept una pozitivă, chiar dacă nu s-a ajuns la un acord decisiv privind încheierea războiului din Ucraina.

CNN a sintetizat principalele puncte din declaraţiile făcute public:

Ruperea tradiţiei – Putin şi-a început primul discurs, recunoscând deteriorarea relaţiilor ruso-americane din ultimii ani. În mod obişnuit, la conferinţele comune, liderul gazdă – în acest caz preşedintele SUA – ia primul cuvânt.

Progrese declarate – Trump a vorbit despre „unele progrese” şi chiar „progrese importante” obţinute în discuţii, subliniind însă că „nu există niciun acord până nu se ajunge la un acord final”.

Putin, la rândul său, a spus că pentru a pune capăt războiului trebuie înlăturate „cauzele principale” şi a cerut liderilor ucraineni şi europeni să nu blocheze „paşii înainte” ai negocierilor.

Evaluare comună – Preşedintele rus a descris discuţiile drept „respectuoase şi constructive”, iar Trump le-a considerat „extrem de productive”, afirmând că s-au stabilit mai multe puncte de convergenţă.

Alte teme abordate – Putin a acceptat ideea că securitatea Ucrainei trebuie garantată, adăugând totodată că războiul nu ar fi izbucnit dacă Trump ar fi fost preşedinte în 2022 – afirmaţie pe care acesta o repetă frecvent.

Paşi următori – Trump a anunţat că, după summit, va avea convorbiri telefonice cu oficiali NATO, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu alţi lideri implicaţi în procesul diplomatic.