Nici de această dată Consiliul Local Ploiești nu a luat o decizie finală în ceea ce privește semnarea contractului pentru achiziționarea celor 20 de tramvaie noi. Asta pentru că există încă speranțe ca proiectul să primească finanțare prin programul PNRR, iar aleșii locali vor să aștepte până în luna ianuarie un răspuns final în acest sens, dacă proiectul este sau nu eligibil.
Cele 20 de tramvaie care ar fi trebuit să ajungă la Ploiești printr-un program european desfășurat de Ministerul Dezvoltării ar putea fi achiziționate prin programul PNRR. Totuși, fondurile sunt limitate, iar autoritățile publice locale nu au siguranță că proiectul va primi finanțare europeană.
Acesta a fost motivul care a dus la noi discuții în ședința Consiliului Local Ploiești.
Deocamdată nu se știe dacă, respectivele tramvaie pot fi sau nu achiziționate prin PNRR, iar în această situație Primăria Ploiești ar fi nevoită să plătească integral achiziția acestor mijloace de transport în comun.
În această situație, reprezentanții Consiliului Local Ploiești au refuzat să ia o decizie clară în ceea ce privește împuternicirea primarului Andrei Volosevici pentru a semna contractul cu PESA, societatea declarată câștigătoare pe proiectul lansat de Ministerul Dezvoltării.
Interesant este ce va decide legislativul ploieștean în cazul în care proiectul răspunsul va fi unul negativ, iar tramvaiele nu vor putea fi cumpărate prin programul PNRR.