Un șofer a murit după ce a intrat într-un copac!
Șoferul, în vârstă de 74 de ani, a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului, luni. Tragedia a avut loc în localitatea argeşeană Pârvu Roşu.
La accident au intervenit o autospecială de pompieri, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi un echipaj de descarcerare. A fost prezent şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
ISU Argeş: „Forţele de intervenţie ajunse la locul solicitării au identificat în interiorul autoturismului o persoană încarcerată, pentru care a fost necesară executarea manevrelor de descarcerare. Este vorba despre o victimă (…) pentru care, din păcate, nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul”.
IPJ Argeș a anunţat că şoferul se afla singur în autoturism în momentul producerii accidentului.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.