Sursă foto: CSM Ploiești

Echipa de baschet U14 a CSM Petrolul Ploieşti a disputat sâmbătă meciurile primului turneu din Faza a II-a a campionatului. În Sala Colegiului Tehnic „Costin Neniţescu” din Bucureşti, tinerii baschetbaliști au întâlnit echipele ASBC Alpha Bucureşti şi CS BBB Raptors Berceni.

Antrenați de Cristi Trandafir și Corina Savu, ploieștenii au obținut o victorie în prima partidă a zilei, cu scorul de 93-19 (23-14, 32-0, 20-4, 18-1), împotriva celor de la ASBC Alpha Bucureşti. Ulterior, CSM-ul a jucat un meci strâns, pierdut la o posesie, scor 53-51 (6-16, 16-10, 20-15, 11-10), contra CS BBB Raptors Berceni, meci desfășurat la ora 18:00.

În componența echipei din Ploiești pentru acest prim turneu au intrat următorii jucători: Alexandru Brăilă, Andrei Ivan, Tudor Frăţilă, Radu Frăţilă, Radu Constantinescu, Eric Dobre, Eric Ştefan Enache, Mihail Dumitrache, Luca Soare, Ştefan Aniculăesei, Rareş Necula şi Vlad Gheorghe.

Următorul turneu din Grupa 1, și anume returul celui desfășurat în acest weekend, este programat pentru zilele de 13-14 ianuarie 2024.

Sursă: CSM Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *