logo
RNTV Live

De ce se tergiversează numirea directorului de la CSM?

Antrenorul-coorodonator-Liliana-Băescu-îi-e-mereu-aproape-Denisei
Cristian Anghelescu

De ce se tergiversează numirea directorului de la CSM?

Amânarea unei decizii privind numirea în funcție a unui director la CSM Ploiești creează tensiuni dintre cele mai diverse.

După pledoaria de la “Pasul la ofsaid” a antrenorului Titi Tudor – nemulțumit de faptul că nu și-a primit retribuția pe mai multe luni de zile – coordonatoarea secției de gimnastică ritmică, Liliana Băescu, consimte să devoaleze deruta în care se găsește clubul pendinte de municipalitate.

În urma unei discuții avute cu domnia sa, total întâmplător, aceasta a răbufnit cu lacrimi în ochi:

„M-am săturat să tot aduc bani de acasă, nu mai pot!

“Ieri am fost la selecție la lot cu Denisa Stoian. Ea este selecționată de federație pentru Jocurile Olimpice de Tineret, competiție rezervată copiilor din ultimul an de juniorat. Fetița este delegată să participe la calificările din Rusia, în ianuarie, iar dacă reușește va merge la Buenos Aires, în octombrie! Adică este aproape să reprezinte România la cel mai înalt nivel, cel olimpic! Iar deplasările la verificări, la lotul național de la București, le-am făcut zile întregi pe banii mei! Am făcut referate din 20 august și am primit banii după două săptămâni! M-a trimis directorul economic Luminița Albu, vineri, la contabilitate și am aflat că nu mai există referatul! Eram obișnuită, chiar știam cum se lucrează și am anunțat că aduc copie după referat! Că așa fac, tocmai să previn astfel de pierderi… pentru a evita găurile negre gen <<ce intră nu mai iese, decât dacă este interes>>! Iar banii i-am luat abia aseară!” și-a început pledoaria oficialul.

Banii, eterna poveste!

Imediat, doamna Băescu și-a continuat amara poveste:

“Știți? Am de luat mai bine de 2000 de lei de la club, pe taxe plătite tot anul, pe cheltuieli și… nu vă mai spun! În condițiile în care, se știe, nu iau niciun ban de la CSM! Dar nu mai putem, nici antrenoarea Simona Puiu și nici eu! Ne antrenăm în același timp cu fotbalul, cu handbalul, cu voleiul… vă rog să mă credeți că nu se mai poate! Vă declar cu sinceritate că ori suntem sprijinite să facem înaltă performanță ori ne lăsăm! Ne apucăm și noi de făcut bani printr-o asociație sportivă, cu copii grași, slabi, talentați, netalentați! La normă, că așa se face mai nou sportul, selecția! Un spațiu închiriat și… la revedere, facem genul de sport care scoate bani! Vă spun sincer, chiar nu se mai poate!

Nici copiii nu pot fi foarte pregătiți, lucrăm și pe sfert de sală! Mi-a reproșat asta Irina Deleanu văzând nivelul la care ne-am prezentat! “Ți-am spus să pleci de acolo și să te pregătești la Izvorani” mi-a spus președintele federației. Și ce să fac? Să-mi părăsesc familia? Simona să-și aducă fetițele să trăiască în cantonament la Izvorani? “ a continuat aceasta.

Necesitatea numirii unui conducător, nu a unei cârpe

Sugrumată de emoție, cu vocea distorsionată, Liliana Băescu a continuat să vorbescă. A făcut-o demn, convinsă că va avea de pătimit în urma acestui material. Sper să nu fie vorba despre așa ceva, orice astfel de derapaj urmând a avea o replică pe măsură!

“După ce, până acum, a fost condus de o umbră, acum CSM-ul așteaptă un conducător care să știe cu ce se mănâncă sportul! Domnule ziarist, ajung acasă cu lacrimi în ochi în fiecare seară! Statutul social, funcția, poziția socială nu-mi permit să spun mai multe! Și sunt atâtea de declarat, oamenii ar trebui să știe în ce mizerie ne complacem! Pentru ce? Pentru copiii ăștia care muncsc de la 3 ani și care plâng cu lacrimi de sânge când ratează pe covor! Pe ei cine-i ascultă? Cine trebuie să-i înțeleagă? Cine să-i mângâie și să-i încurajeze, zi de zi? Noi, antrenorii și supraveghetorii care primim frâne după frâne, la fiecare moment? Nu credeți că ni s-a luat și nouă? Și nu am voie să nu vă spun și asta!

Dacă vii cu o găleată de medalii, de la tot felul de cupe de casă unde doar cine nu participă nu are medalie, ești apreciat! Se pune semnul egal între secții prin numărul de medalii obținute! Chiar ar trebui să se cunoască ce înseamnă performanță și ce înseamnă sport de masă, pentru toată lumea! Ce ar trebui să fac și eu? Să înscriu acum fetele la un concurs la Craiova, să plătesc 50 de lei și să vin cu o medalie și o diplomă asigurată? Plus alte medalii, pe bandă rulantă, la fiecare segment de vârstă, pe echipe, la individual, pentru fiecare categorie, etc? Se poate pune semn de egalitate între astfel de competiții și o participare la campionate europene, Olimpiadă, etc? Puteam și noi să plecăm la zeci de astfel de competiții dar nu am făcut-o? Pentru ce? Să ne plimbăm? Am refuzat Cupa Steluțelor, Cupa Victoria, Carpați, etc. Dacă vrem să ne plimbăm o facem cu familia, nu pe banii clubului! Trăim într-o abrambureală totală și o minciună colosală! Au ajuns virtuți expresiile <<așa-i la noi!>> și <<noi suntem români>>! Chiar voiam să mă descarc într-un fel, că nu se mai poate!” a conchis oficialul CSM Ploiești.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor