Primăria Brașov anunță că, începând din această săptămână, vor demara lucrările de demolare a podului de pe Drumul CET-ului, preluat anul acesta de municipalitate de la CNAIR, deoarece nu respectă condițiile minime de siguranță pentru trafic!

„Având în vedere starea avansată de degradare a podului de pe Drumul CET-ului, care nu mai asigură siguranța circulației, începând de miercuri, 21 mai, vor demara, în regim de urgență, lucrările de demolare, conform deciziei Comitetului Local pentru Situații de Urgență din luna martie. Pe durata lucrărilor de demolare și reconstrucție, traficul va fi deviat pe strada Timiș Triaj”, a transmis luni Primăria Municipiului Brașov.

Expertiza tehnică a evidențiat că podul, preluat anul acesta de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, se află în CLASA V – stare critică. Urmează să fie construit un pod nou în aceeași zonă.

Raportul experților a scos în evidență probleme majore: nivel inadecvat de siguranță la traversare, lipsa stabilității suprastructurii, prăbușirea unei porțiuni cu goluri în albie, degradări severe cu infiltrații și eroziuni în beton, grinzi cu infiltrații și acoperire insuficientă, console și parapete degradate și fixate necorespunzător, suprafața carosabilă deteriorată grav, dispozitivele rosturilor de dilatație neetanșe, și pile cu infiltrații puternice și armături ruginite.

Pentru a menține circulația rutieră, Consiliul Local pentru Situații de Urgență Brașov a aprobat alocarea urgentă a fondurilor necesare pentru repunerea în funcțiune a unui alt pod rutier, situat la kilometrul 6+300, în zona fostei vămi Brașov.

Lucrările de demolare vor fi executate de S.C. Zohir 84 Cons Construct S.R.L., cu un termen de finalizare de trei luni, perioadă în care vor fi realizate și documentațiile tehnice necesare. A fost emisă autorizația de construire în regim de urgență, iar valoarea contractului este de 4.880.000 lei, fără TVA.