Dana Grecu, declaraţi incendiare la Antena 3
Declaraţii incendiare în emisiunea lui Mihai Gâdea! Acestea au fost făcute de către Dana Chera, fostă Grecu, în direct, la o oră de maximă audiență.
S-a întâmplat după un calup clar de dezinformare, în care Gâdea încercase să acrediteze ideea că niște „mascați”, cu glugi și fulare puse la gură, s-au aflat printre manifestanții de sâmbătă seara, notează comisarul.ro –
De la mascați s-a trecut la Formularul 600, moment în care a fost sunată şi Chera.
„E vorba despre bani. Au promis foarte multe chestii și n-au bani să le pună în practică, despre asta vorbim. Însă, înainte de a vorbi despre Formularul 600 vreau să vă spun ceva. Revolta oamenilor- câți au fost ei, 50-60.000- e reală și justificată. De la asta trebuie pornit, de la faptul că cei care protestează în stradă au dreptate să fie frustrați și nemulțumiți. După toate măsurile imbecile, să mă scuzați, luate de-a lungul anilor. Ca și acum cu legile Justiției. Se simte în societate acest sentiment. Repet, de la asta trebuie pornit. Imbecilitatea cu Formularul 600 nu este decât încă o dovadă a nesimțirii celor aflați la putere. Nu numai a celor de acum, bineînțeles„, a spus Dana Chera. fostă Grecu.