Cum s-a descurcat CSM Petrolul U12 la Turneul Final „4×4” / FOTO

bsku125
Ștefan Petre

Echipa de baschet „U12” a CSM Petrolul Ploiești a încheiat Turneul Final al campionatului „4×4” pe locul 6, după un parcurs cu o victorie și patru înfrângeri. Desfășurat în acest weekend la Oradea, în Sala „Antonio Alexe”, turneul a adunat cele mai bune opt echipe din țară, iar băieții pregătiți de Eugeniu Melnic au făcut parte din Grupa 2A a turneului.

În prima partidă, ploieștenii au avut un meci strâns împotriva unei favorite, ACS U-BT 1 Cluj-Napoca, pe care l-au pierdut cu 42-45. A urmat întâlnirea cu ACS Dan Dacian Negru București, pierdută mai clar, 51-79. În ultima partidă din grupă, cei de la CSM Petrolul au avut un alt meci strâns, de această dată cu gazdele de la CSM Oradea, pierdut și el cu 63-67.

În semifinalele grupei 5-8, CSM Petrolul Ploiești a obținut prima victorie din turneu, învingând CSU Alpha Sibiu cu 48-43. Astfel, băieții lui Eugeniu Melnic au avut șansa revanșei în fața gazdelor de la CSM Oradea în meciul pentru locurile 5-6. Cu toate că meciul a fost, din nou, unul echilibrat, CSM Oradea s-a impus în final cu 57-47.

Lotul de jucători folosit la Oradea i-a inclus pe Darius Iancu, Eduard Pană, Mihai Popovici, Sebastian Frîncu, Ştefan Radu, Vlad Ştefan, Călin Dragomir, Ştefan Feraru, Matei Răducanu, Alexandru Măncilă, Alexandru Iambu și Nikita Melnic.

Rezultatele obținute de CSM Petrolul Ploiești la Turneul Final:

Faza grupelor:

  • ACS U-BT 1 Cluj-Napoca – CSM Petrolul Ploiești 45-42
  • CSM Petrolul Ploiești – ACS Dan Dacian Negru București 51-79
  • CSM Petrolul Ploiești – CSM Oradea 63-67

Meciuri de clasament 5-8:

  • CSM Petrolul Ploiești – CSU Alpha Sibiu 48-43 (semifinală)
  • CSM Petrolul Ploiești – CSM Oradea 47-57

Sursă: CSM Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

COREP 07 SRL - Firma de constructiiblejoigratielanovacgristotermo-ploiestiromsilvaspalatoria-haroldrompetromparc industrialCabinet veterinareko-angajeazaekond-angajeazasponsor