logo
RNTV Live

CUM ARATĂ LINIA ÎNTÂI?

aliona prepeleac
Daniel

Nu am fost niciodată în linia întâi. Poate sunt prea slab sau poate nu am trăit sub acest spirit. Nu sunt laș, îmi place să ajut, dar tot timpul îmi place să fiu în linia  a doua, în spatele celor care știu să facă față liniei întâi. Nu este vorba despre pandemie pentru că abia atunci descopeream ce înseamnă cu adevarat linia întâi. Vorbim despre ceva mai grav, vorbim despre o linie intâi amintită în cărți sau în vorbele bunicilor. Timpul se scurge și parcă și acum aud când după câteva zile de libertate, breaking news-urile despre război aveau să trezească în noi lupte întregi.

În tot acest timp, fără să vreau am trecut într-o tabară fără să lupt  sau chiar am rămas în cea în care aveam să descopăr noi eroi. În cei 10 ani de când am început să dau viață pasiunii mele pentru presă, mi-a plăcut să mă înconjor de oameni frumoși. E greu, mai ales  atunci când politica și cultura sunt scrise cam de aceeași mână. Dar asta este o altă discuție. Datorită acestor oameni, materia primă pentru noi jurnaliștii nu este așa perisabilă.  Sunt oameni plini de esența despre care am putea scrie zilnic și grație lor, presa și-ar păstra funcția de “a educa”.

Una dintre reguli spune că noi ziariștii trebuie  să rămânem obiectivi  inclusiv pe câmpul de luptă, însă nu poți rămâne rece când un om vine și îți povestește cu lacrimi în ochi despre neputința celor care fug din calea războiului.

Și iată cum arată linia întâi!

 Un simplu telefon venit în miez de noapte care îi spune: “ E nevoie de tine! Refugiații din Ucraina au nevoie de tine pentru a putea merge mai departe”. Așa începe povestea Alionei Prepeleac despre război și despre cum nu a stat pe gânduri atunci când fiul ei i-a spus să meargă printre oamenii suferinzi. Asa am cunoscut-o și eu, într-un interviu de 25 de minute în care povestea cu bucurie și cu lacrimi în ochi despre fiecare suflet salvat pe teritoriul României. 

“Atunci când e vorba despre oameni și ajutor, trebuie să încep cu mine. Dacă nu ofer eu un exemplu, ceilați nu vor avea de unde să aleagă ce este bine sau rău spunea Aliona în interviu.

Aliona este din Republica Moldova, este mama a doi copii și femeie de afaceri. Cunoaște bine limba rusă, astfel că un om ca ea era vital pentru a primi sutele de refugiați plecați din calea mortii. Nu  a  stat pe gânduri, așa că a plecat la granița cu Siret pentru a le spune celor sosiți aici că România e un pământ sigur. Despre Aliona s-a scris în primele luni de la izbucninrea războiului, doar că aici nu este vorba decât despre asta.

Nu s-a născut la Ploiești, dar simte că aici îi este locul. Încă de când s-a stabilit aici a simțit că trebuie să întoarcă binele de care a avut parte aici, iar acum are ocazia. 

Întodeauna, cât mi-ar fi de greu, îmi place sa fiu deschisă, așa cum în toți acești ani am întâlnit oameni la fel de deschiși. Cum am fost eu primită în România, așa vreau să transmit acest dar mai departe, mărturisește cea care și-a lăsat totul pentru a deveni voluntar FULL TIME.

La scurt timp a devenit angajat al Primăriei Ploiești pentru a rezolva problema traducerii documentelor, însă aici și-a dat seama cât de mult ajunge să coste fiecare gest cu care se hrănea zilnic. Drept exemplu stau câteva desene realizate de către copiii refugiați. O inimă desenată pe o foaie mototolită  o copleșește, îi umple ochii de lacrimi, dar nu plânge pentru că acești copii au nevoie de încredere că aici este bine, iar ea nu mai este un translator. Este mamă, bunică, prietenă și nu are timp să renunțe.

Se gândește că într-o zi orice om poate rămâne fără nimic, asemenea celor care acum abia mai au puterea să zâmbească, cu amintirile puse într-o valiză. Și aceste zâmbete sunt cea mai mare răsplată pentru că sunt sincere si pline de culoare,  într-un tablou pictat în culorile suferinței.

E un tablou pe care de cele mai multe ori îl privim și trecem mai departe. E simplu! Mai greu însă este să dai viață acestui tablou, un tablou în care Aliona a ales să fie acel ton de culoare din desenele copiilor care exprima bucurie, speranță, liniște și încredere că LINIA ÎNTÂI e păzită de ÎNGERI!

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor