logo
RNTV Live

Ctitorie medievală, bijuteria din Prahova pe care puțini o cunosc

Casa domeasca Brebu
Mihai Constantinescu

Ctitorie medievală, bijuteria din Prahova pe care puțini o cunosc.

Dacă esti un iubitor al drumețiilor, dar și al istorie, atunci fa o vizită la Brebu. Aici te așteaptă o ctitorie medievală, bine păstrată, pe care timpul pare sa o fi ocolit, zidurile ei fiind în stare foarte bună.

Potrivit muzeedelasat.ro, Casa Domnească Brebu este o ctitorie medievală, menționată pentru prima dată în anul 1640, în vremea domnitorului Matei Basarab. A fost reședință domnească pentru familiile domnitoare, atât în vreme de pace, cât și de război. A avut un caracter defensiv-militar, dar și de rugăciune.In curtea casei se regăsește Mănăstirea Brebu. Aceasta este o ctitorie a lui Matei Basarab, a cărei construcție s-a încheiat în 1690, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu.

Cei care vor dori să o vadă, trebuie să știe ca este una dintre cele mai vechi case medievale. Si-a păstrat forma autentică pană în zilele noastre.

Cei care vin aici vor pași in trecut, în evul mediu romanesc. Printre cele mai reprezentative piese expuse în Muzeul „Casa Domnească Brebu” se numără colecția de carte veche (Biblia de la București, Cazania de la Iași) și alte documente de valoare ale vremii, alături de icoane, veșminte medievale și lucruri personale, potrivit sursei citate.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor