CSM Ploiești, administratorul stadionului „Ilie Oană”, pe care Chindia Targoviste a disputat marea majoritate a partidelor considerate acasă din precedentele trei sezoane, a dat în judecata clubul pentru neplata facturilor. Vorbim despre facturi pentru inchirierea stadionului in campionatul trecut. Nu doar Chindia a fost data in judecata de reprezentantii CSM Ploiesti, ci si Petrolul, este in aceeasi situatie.
La Chindia, problemele financiare acumulate în sezonul precedent se tot adună. Nu doar pentru cele 4-5 salarii restante către componenții lotului din campionatul trecut, care au depus deja memorii la comisiile federale, ci și din alte zone.
Chindia are datorii către CSM Ploiesti provenita din chiria pentru sase partide, suma totală fiind de aproximativ 40.000 de euro.
Costurile pentru închirierea stadionului „Ilie Oană”, pentru o partidă de Liga 1, sunt în jur de 6.000 de euro.
CSM Ploiești a demarat acțiunea în instanță pe data de 12 octombrie, iar pe 15 noiembrie va avea loc primul termen, la Judecătoria Târgoviște.
Chindia nu este singurul club rău-platnic în relația cu CSM Ploiești. Petrolul are restanțe chiar mai mari către administratorul stadionului. Sumele datorate de Lupii Galbeni sunt de aproximativ 100.000 de euro, si provind in chiria pentru meciuri, dar si pentru alte activități desfăsurate pe Ilie Oană, precum conferințe de presă, antrenamente sau pentru ocuparea birourilor in care clubul isi desfasoară activitatea administrativă.