Cristian Voicu și-a depășit din nou limitele! Record național îmbunătățit la 600 de metri.
Atletul Cristian Voicu a reușit o nouă performanță remarcabilă, stabilind un record național pe distanța de 600 de metri, în cadrul unui concurs desfășurat în Italia.
Cristian Voicu și-a depășit din nou limitele! Record național îmbunătățit la 600 de metri
Sportivul legitimat la CSM Ploiești a participat, în acest weekend, la Meetingul Internațional ESET WMD, organizat în orașul Busto Arsizio. Acesta a încheiat cursa cu timpul de 1 minut și 16,61 secunde, îmbunătățindu-și astfel propriul record anterior, de 1:16.95, stabilit anul trecut pe aceeași arenă, „Centro di Atletica Angelo Borri”.
Rezultatul obținut i-a adus lui Voicu locul al patrulea într-o competiție puternică, la startul căreia s-au aliniat aproximativ 80 de sportivi.
Atletul este pregătit de antrenorul Robert Munteanu, iar evoluția sa confirmă forma bună din acest sezon.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews