Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a declarat vineri, despre solicitarea președintelui SUA, Donald Trump, privind alocarea pentru apărare în cadrul NATO, că 3,5% este un maximum pentru România, deoarece această sumă este foarte mare. El a precizat că există țări puternice din Europa care sunt mult sub pragul de 2% în privința cheltuielilor pentru apărare.
Aflat la Giurgiu, Crin Antonescu a fost întrebat cum comentează solicitarea lui Donald Trump ca statele membre NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare.
„Eu am și spus, la cât se poate aștepta domnul Trump de la mine, cam la 3,5%, nu mai mult. Sunt foarte dur în aceste negocieri pe bani. 3,5% este un maximum pentru România. Este foarte mult”, a declarat Antonescu.
Liderul coaliției de guvernare a subliniat că în Europa există state bogate care nu ating nici măcar 2% din PIB pentru apărare, în timp ce România și-a asumat acest angajament și chiar l-a depășit.
„România, săraca, cum a fost, cum n-a fost, a zis 2%, a făcut mai puțin, apoi a făcut ceva mai mult. Dar, în esență, să știți că aici sunt de acord cu Trump. El spune: sunt banii mei, ai Statelor Unite. Am luptat alături de voi în două războaie, au murit oameni pentru a elibera continentul vostru, am cheltuit bani”, a completat Antonescu.
Întrebat dacă Donald Trump este un model de președinte, Crin Antonescu a exclus această posibilitate pentru România:
„Poate pentru un președinte al Americii, dar pentru un președinte al României, în niciun caz. Indiferent de cum îl apreciem pe Trump, România nu poate să aibă un Trump, pentru că România este România și nu Statele Unite ale Americii. Avem constituții diferite”, a explicat candidatul coaliției.
Totuși, Antonescu a recunoscut că Trump poate fi un model prin energia și hotărârea sa în apărarea intereselor naționale:
„Poate fi un model prin energia, hotărârea și sinceritatea cu care spune: «Interesele țării mele depășesc orice alte interese». Dacă România, păstrând proporțiile, va avea un asemenea președinte, asta va fi bine”, a concluzionat Antonescu.
Președintele SUA, Donald Trump, a solicitat în ianuarie 2025 ca toate statele membre NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, ceea ce a generat dezbateri intense în rândul liderilor europeni.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.