Echipa RepublikaNEWS crede în Moș Crăciun!

Republikanews crede că fiecare dintre noi putem fi Moş Crăciun pentru un copil care nu mai crede în miracole.

Vorbim de acei copii pentru care sărăcia și suferința au devenit obișnuință. Copii greu încercați de viață, dar frumoși și deștepți.

Alături de tine, demarăm astăzi campania republikanews.ro „Crede în Moş Crăciun”.

Vă vom prezenta trei materiale video despre copii speciali, dar şi despre cei care au grijă de ei şi îi ajută astfel să depăşească momentele grele din viaţă.

Este vorba despre copii pentru care încercăm să facem un MIRACOL de Crăciun. Iar pentru asta avem nevoie de voi.

Până pe 22 decembrie poţi aduce la sediul nostru de pe Bulevardul Republicii, nr.301 A sau ne poţi suna şi venim noi la tine să luăm, orice crezi că poate bucura un copil: hăinuțe, încălțăminte, jucării, cărţi, jocuri, dulciuri, sau chiar echipamente sportive.

Ne poți însoți când ducem aceste cadouri sau poți urmăriţi pe site şi facebook imaginile de la împărţirea darurilor.

În toate materialele care vor promova campania, numele vostru sau al firmei pe care o conduceţi va fi prezent, pentru că noi credem în puterea bunului exemplu şi ştim că şi alţii vă vor urma!

Noi credem în Moş Crăciun! Voi?

Astăzi vom prezenta povestea lui Edi și a lui Florin, doi frați pe care mama lor nu i-a mai vrut. Acum casa lor este Centrul de Plasament de la Filipeștii de Târg.

O poveste impresionantă despre traumele lăsate de o copilărie chinuită, dar și despre dorințele unor copii care au învățat cum să ia viața de la capăt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *