Crama de la 1777, locul aflat la doi pași de Ploiești
La doi pași de Ploiești, la Valea Călugărească, Muzeul „Crama de la 1777” păstrează nealterate tradițiile strămoșești.
Printre obiceiurile păstrate se află și Trifănitul Viilor.
Este o veche sărbătoare, pe 1 februarie.
De ziua Sfântului Mare Mucenic Trifon, preoții spun rugăciuni, sfințesc apa şi, împreună cu gospodarii, merg la marginea viei şi o stropesc, spre a fi ferită de dăunători.
Crama păstrează nu doar obiceiuri, ci și obiecte specifice perioadei.
Iar turiștii care vin aici sunt pur și simplu impresionați.
„Crama de la 1777! Aș vrea să aștern câteva cuvinte, însă nu le prea găsesc… Ceva atât de minunat, atât de înălțător și totuși atât de simplu, arar mi-a fost dat să întâlnesc! Am intrat aici cu mare bucurie și am ieșit cu lacrimi în ochi, însă lacrimi de și mai mare bucurie! Nicicând un ghid nu a reușit să ne vorbească cu sufletul, așa ca aici! Și sunt mulți ghizi minunați în țară asta și locuri pe care aceștia le servesc cu dragoste! Mulțumim că existați Crama de la 1777!”, a scris un turist pe Facebook.