Copilul tău este cel mai bun terapeut-Sfaturi de parenting de la Loredana Mocescu, personal trainer and coach

Copiii noștri au venit cu un dar de preț: cu șansa de a ne ajuta să ne eliberăm de emoțiile puternice din propria copilărie.

Cum?

Enervându-ne, scoțându-ne din zona de confort.

Stim deja că emoțiile ne influențează sănătatea. Luptele noastre interioare, conflictele, stresul, frustrările acumulate, stările de tensiune în general ne intoxică la nivel emotional și în cele din urmă fizic. Dacă la nivel emotional descărcările se manifestă prin stări de tristețe, plans, țipăt, la nivel fizic se traduc imediat în diferite boli.

Această intoxicare începe încă din copilărie și purtăm cu noi aceste emoții nedescărcate până la maturitate când avem posibilitatea să le videcăm.

Pe unele dintre ele avem șansa să le eliberăm la adolescență dacă avem parte de ascultare și înțelegere, dacă nu, o oportunitate pe care sigur nu o ratăm este atunci când apar copiii în viața noastră.

Toți observăm cum foarte multe emoții se descarcă parcă ”la un semn” în momentele de criză ale copiilor noștri. Aceste momente de tensiune parcă ne transformă, uităm brusc de statutul de ființă inteligentă și simțim, în sfârșit, loc potrivit pentru a descărca norul acesta îmbibat de atâtea emoții.

Le-am cărat în spate și acum este momentul să le eliberăm.

Vorbesc în ședințele de consiliere cu părinți care se simt vinovați după ce au țipat la copiii lor, cu mame îngrijorate de țipătul necontrolat și neînțeles al copilului lor și concluzia este întotdeauna doar una: emoții puternice care nu au avut șansa să se elibereze la timpul potrivit. Da, copiii se încărcă cu diferite emoții negative pe parcursul zilei și dacă nu suntem dispuși să îi ascultăm, fie pentru că suntem ocupați, obosiți sau stresați, atunci ele se vor aduna și se vor aduna. De obicei când simțim că se apropie furtuna, distragem atenția copilului cu ceva, dar acest lucru nu face decât să umple și mai abitir rezervorul cu emoții negative. La un moment dat descărcarea acestei tensiuni acumulate va fi una poate mai violentă sub forma unei mușcături sau chiar lovituri. Fiți pregătiți să tratați cu blândețe, dar ferm, momentul pentru că micuțul nu și-a propus să lovescă sau să muște, ci doar să elibereze tensiunea care i-a invadat brusc creierul. Același proces de descărcare se întâmplă și cu noi, părinții, care vom reacționa anormal sau chiar exagerat, uneori.

Ce recomand părinților?

Primul lucru pe care îl recomand, din propria experiență, este acela de a nu mai simți vinovăție, ci responsabilitate. Atunci când te simți responsabil ești parte din această scenă, te implici altfel, nu rămâi observator ca în cazul vinovăției. De asemenea pe lângă blândețe și fermitate, un ton cât mai neutru, robotic și cuvinte puține.

De ce insist pe sentimental de vinovăție?

Vinovăția dă dependență, te simți vinovat și azi și mâine și poimâine…și? Timpul trece și nu se schimbă nimic, aceleași acțiuni atrag aceleași rezultate.

Dar dacă faci un efort și te simți responsabil, ce crezi că se schimbă în această nouă ipostază?

În prima fază vei fi mult mai conștient de reacția pe care o vei avea, nu vei mai țipa/urla la fel de repede și ușor, apoi te vei aprecia mai mult după un episod în care ai reușit să te comporți frumos, din toate punctele de vedere. Folosesc cuvântul frumos pentru că în momentele de furie numai frumoși nu suntem, fața ni se contorsionează, privirea devine fixă, căpătăm trăsături înfricoșătoare pentru copii și nu numai… așa că reacția lor va fi una de apărare (luptă, urlete, mușcături) sau de blocaj (interiorizare, fugă).

Încet, exersând această nouă ipostază, de părinte responsabil, iată că vei putea trece la a doua etapă: împrietenirea cu emoția. Te vei judeca mai puțin, vei fi mai blând cu tine atunci când, inevitabil, vine o nouă emoție la control și strigă tare: rezolvă-mă!

Acum știi deja că micuțul tău îți apasă butoane vechi pentru că are în fișa postului, ca principală atribuție: să își ajute părinții să evolueze, să devină o variantă mai bună decât părinții lor, conform evoluției firești a omului pe Planeta Pământ.

Dragă părinte, acum că ai aflat ce comoară se ascunde într-un suflet „mic la stat, dar mare la sfat”, bucură-te, alege să trăiești fiecare emoție cu responsabilitate, dă-i un sens, transform-o într-o emoție pozitivă.

Și dacă totuși nu te descurci, nu uita că s-au inventat ședințe de consiliere, de life coaching, de terapie în grupuri de părinți care trec prin aceeași situație cu tine, nu ești singur.

Dacă simți că vrei să evoluezi, să devii un părinte preocupat, nu doar ocupat, alege conștient să mergi la cursurile “școlii părinților” pentru că ele sunt parte din școala vieții.

Motivația ta este una permanentă și este gravată în sufletul și ochii copilului tău care radiază, transmite în jurul lui iubire, liniște și echilibru prin fiecare celulă.