Controalele la centrele rezidențiale/case de tip familial au continuat și marți! În urma verificărilor la astfel 16 de zile, au fost date 34 de avertismente și 8 sancțiuni, valoarea amenzilor fiind de 140.000 de lei. Luni, prima zi de control la nivel județean, 6 astfel de centre au fost sancționate cu amenzi în valoare de 750.000 de lei. Așteptăm să aflăm și care sunt centrele amendate și găsite cu deficiențe.
Marți, 11 iulie, echipele mixte au fost formate din reprezentanți ai structurilor județene din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență au verificat 16 centre rezidențiale, cu un total de 386 de beneficiari, gestionate de 4 furnizori în localitățile Ariceștii Rahtivani, Ploiești, Câmpina, Filipeștii de Târg, Secăria, Târgșoru Vechi, Călinești și Nedelea.
În urma verificărilor, au fost constatate deficiențe precum:
– lipsa autorizațiilor de securitate la incendiu;
– lipsa verificărilor medicale pentru angajați;
– colectare necorespunzătoare a deșeurilor menajere;
– lipsa licențelor de funcționare (este urmată procedura de licențiere);
– gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor medicale periculoase rezultate din activitatea medicală;
– efectuarea necorespunzătoare a operațiunilor de igienizare a veselei și a tacâmurilor destinate servirii mesei beneficiarilor;
– neanunțarea DSP Prahova cu privire la modificări intervenite în structura funcțională și organizarea juridică;
– spații neigienizate corespunzător;
– neasigurarea iluminatului și ventilații corecte;
– lipsa asigurării de mijloace de separare pentru dușuri utilizate la comun de către beneficiari;
– lipsa plaselor de insecte, lipsa capacelor de wc, calorifere ruginite, pereți deteriorați;
– personal de specialitate subdimensionat raportat la numărul beneficiarilor;
– nerespectarea condițiilor de păstrare a alimentelor sau depozitare necorespunzătoare a acestora;
– lipsa planurilor de pază, a sistemelor de supraveghere și a analizelor de risc.
Au fost identificate și probleme de natură contravențională, ce nu impuneau suspendarea activității acestor centre. Totodată, au fost dispuse măsuri în sarcina centrelor rezidențiale cu termene de realizare a acestora, urmând ca ulterior, să fie efectuate verificări noi pentru a fi constatat modul de îndeplinire a acestora și de remediere a deficiențelor. 34 de avertismente și 8 sancțiuni au fost emise, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 140.000.
Lista centrelor verificate la data de 11 iulie 2023:
1. Centru rezidențial de tip familial Secăria, din cadrul complexului de servicii comunitare Sinaia –DGASPC
2. Centrul de abilitare si reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități Câmpina – DGASPC
3. Centrul rezidențial de recuperare și reabilitare neuro- psihiatrică pentru persoane cu dizabilități Călinești –DGASPC
4. Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Filipeștii de Târg – DGASPC
5. Centrul rezidențial de recuperare și reabilitare neuro-psihiatrică pentru persoane cu dizabilități Nedelea – DGASPC
6. Centrul de plasament – Asociația Casa Speranței Câmpina
7. Casa de tip familial Vladimir Ghika – Asociația Casa Speranței Câmpina
8. Casa de tip familial Sfântul Iosif – Asociația Casa Speranței Câmpina
9. Concordia- Casa EVA – Ploiești
10. Casa de Tip Familial – „Caroline” – Ariceștiă Rahtivani
11. Casa de Tip Familial – „Ursula”- Ariceștii Rahtivani
12. Casa de Tip Familial – „Elisabeth”- Ariceștii Rahtivani
13. Casa de Tip Familial – „Nicholas”- TârgșoruVechi
14. Casa de Tip Familial – „Maria”- Târgșoru Vechi
15. Casa de Tip Familial – „Ana” Târgșoru Vechi
16. Centru rezidențial persoane adulte cu dizabilități – Asociația Sindrom Down Cвmpina
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.