logo
RNTV Live

Constantin Budescu: Din păcate, nu am reușit să băgăm mingea în poartă

budescu_declaratii
Dumitrescu Vlad

Petrolul Ploiești a obținut doar o remiză albă în partida cu Unirea Slobozia, în a doua etapă din grupele Cupei României, astfel că formația ploieșteană are șanse mici de calificare în runda următoare. Constantin Budescu, titular în premieră după accidentarea care l-a ținut departe de teren mai mult de jumătate de an, a susținut că  lupii au jucat bine în seara aceasta, însă a lipsit golul.

”Am ratat câteva ocazii și cam asta a fost soarta meciului. Din păcate, nu am reușit să băgăm mingea în poartă. Era un obiectiv, dar nu am reușit să obținem puncte, suntem pe ultima poziție, nu știu dacă mai sunt șanse. Mă concentrez pe următorul meci. Suporterii nu ne-au transmis nimic, ne-au aplaudat, unii ne-au apostrofat, așa e la fotbal.

N-am vorbit (n.r.- cu Tamaș), dar nici nu mă uit prin ziare. Acum aud, dar nu vreau să comentez. Vrei să fac și eu vreo plângere penală? Să vorbim de fotbal!

Important e ce facem noi la echipă, am obținut trei victorii în campionat. S-a jucat bine și în seara asta, dar ne-a lipsit golul. Am trecut de perioada delicată, nu e un obiectiv play-off-ul, dar ne gândim și la asta, din moment ce suntem acolo sus”, a transmis Budescu.

pnlvolonanupuslbogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor