Consiliul Județean Prahova va construi șoselele ocolitoare ale orașelor Comarnic, Azuga și Bușteni

angajare

Consiliul Județean Prahova va construi șoselele ocolitoare ale orașelor Comarnic, Azuga și Bușteni.

După 30 de ani de așteptare, încep lucrările la drumurile care vor debloca Valea Prahovei.


Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, și Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au semnat, astăzi, 07.12.2022, în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, un acord de parteneriat potrivit căruia administrația publică județeană va construi drumurile necesare descongestionării circulației din zonele centrale ale orașelor Comarnic, Bușteni și Azuga, iar Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, va finanța aceste lucrări din fonduri europene.

„Prahova pe primul loc înseamnă să avem o infrastructură rutieră la standarde europene. Mă bucur că Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, sprijină dezvoltarea judeţului nostru prin finanţarea proiectelor pe care le-am asumat în 2020: construcția centurilor ocolitoare pentru localităţile Comarnic, Azuga și Bușteni. Sper ca, odată ce aceste lucrări vor fi gata, să spunem adio cozilor de pe Valea Prahovei. Sunt proiecte importante pentru dezvoltarea economică a judeţului, care vor genera locuri de muncă şi vor atrage investitori. Îi mulțumesc domnului ministru Sorin Grindeanu, care dă dovadă de viziune ȘI înțelepciune, finanţând aceste lucrări cruciale pentru Prahova. A înțeles că împreună – Ministerul Transporturilor și Consiliul Județean Prahova – putem produce impact național, regional și local în dezvoltarea infrastructurii de transport rutier”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.


În baza acordului de parteneriat semnat cu CNAIR, Consiliul Județean Prahova va scoate la licitație, în zilele următoare, cele două obiective de investiții. Centura Comarnicului va avea 5,860 km și va fi finalizată în doi ani de la semnarea contractului de proiectare și execuție. Drumul de acces rutier complementar necesar descongestionării circulației din zonele centrale ale orașelor Bușteni și Azuga va avea 9,434 Km și va fi finalizat în trei ani.

Consiliul Județean Prahova va construi șoselele ocolitoare ale orașelor Comarnic, Azuga și Bușteni


Lucrările presupun construcția părții carosabile, a unui semitunel, a unor poduri, podețe, pasaje subterane și supraterane, intersecții simple cu străzile locale și giratorii la intersecția cu DN1, lucrări de apărări de maluri, terasamente și de consolidare versanți.
Studiile de fezabilitate pentru cele două obiective de investiții au fost realizate de Consiliul Județean Prahova, au primit avizul Comisiei Tehnico-Economice de la CNAIR și toate celelalte avizele necesare. Proiectele sunt complementare celor pe care Ministerul Transporturilor urmează să le dezvolte în anii următori pe Valea Prahovei.


Finanțarea celor două obiective de investiții este asigurată de Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, din fonduri europene – prin Programul Operațional de Transport 2021-2027, iar valoarea estimată a acestor lucrări este de 341 milioane lei pentru Acces rutier cu descărcare A3 – Comarnic, respectiv de aproape 838 milioane lei pentru Acces rutier complementar cu descărcare A3 Azuga-Bușteni.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

hidro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here