logo
RNTV Live

Consilierii locali PSD vor ca municipalitatea să cumpere sala de box în care antrenează Titi Prosop

consilieri PSD (Large)
Oana Stoica

Situația în care a ajuns celebrul antrenor CSM, Titi Prosop, care urmează să fie evacuat de luni din sala în care antrenează și unde a scos campioni mondiali, a ajuns în atenția consilierilor locali PSD.

Aceștia solicită demararea procedurilor pentru achiziționarea Sălii de Box a municipiului Ploiești, sală care a dat boxului mondial nume precum Leonard Doroftei sau Adrian Diaconu.

În acest sens, se arată într-un comunicat de presă venit din partea grupului de consilieri locali PSD, luni dimineață vor depune la Primăria Ploiești un proiect de hotărâre privind înființarea unei comisii speciale care să decidă asupra oportuniții privind achiziționarea imobilului în care maestrul Titi Tudor a antrenat generații întregi de campioni.

”Nu putem asista neputincioși la distrugerea unei ramuri sportive care a adus sportului ploieștean atât de multe satisfacții. Copiii antrenați de Titi Tudor trebuie să își continue antrenamentele și suntem datori ca aleși ai ploieștenilor să le asigurăm toate condițiile pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a activității sportive”, se precizează în același comunicat.

Potrivit proprietarilor sălii de box, aceasta ar avea un preț de vânzare situat undeva în jurul sumei de 300.000 de euro.

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor