logo
RNTV Live

Consilierii locali câmpineni cer concesionarea hotelului de la Casa Tineretului

casa-tineretului
Ștefan Petre

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Câmpina ce va avea loc miercuri, 29 martie se află mai multe proiecte de interes pentru cetățenii municipiului. Printre ele se regăsește unul inițiat de consilierii Roxana Gheorghe (Partidul Verde), Bogdan Ene (PMP) și Cosmin Raț (POL), care se referă la concesionarea hotelului de la Casa Tineretului.

Referatul de aprobare anexat proiectului de hotărâre face trimitere la un studiu de oportunitate potrivit căruia valoarea totală a investiției pe care ar trebui să o facă un eventual concesionar este estimată la suma de aproximativ 6.000.000 – 7.000.000 lei (adică aproximativ 1,5 milioane de euro), notează Oglinda de Azi.


Concesionarul are obligaţia amenajării și modernizării imobilului ce constituie obiectul iniţierii procedurii de concesionare, la standardele și cerințele actuale ale pieței. Lucrările de modernizare vor cuprinde înlocuirea finisajelor interioare, instalațiilor, tâmplăriei interioare, mobilierului, reparația acoperișului, hidroizolarea acestuia, izolarea fonică, montarea unei centrale termice, separațiile la utilități, realizarea unor recompartimentări care nu afectează structura de rezistență a construcției – mai precizează documentul.

Viitorul concesionar ar trebui să se ocupe, de asemenea, de „recompartimentarea camerelor prin modificări de compartimentare nestructurală realizate din materiale demontabile, reparații ale acoperișului, hidroizolare, izolare fonică; decopertarea pereților și finisarea acestora prin tencuieli, placaje, zugrăveli și vopsitorii interioare, înlocuirea instalațiilor electrice, instalațiilor sanitare, instalațiilor de încălzire și ventilație, inclusiv montare centrală termică, reparații la branșamente și racorduri, separații la utilități, reparații și înlocuiri la pardoseli, înlocuiri de tâmplărie interioară și exterioară, dotarea camerelor cu mobilier adecvat la standardele și cerințele actuale ale pieței”.


Același referat de aprobare întocmit de cei trei semnatari ai proiectului mai specifică și faptul că „la parterul hotelului, în foaierul mic, concesionarul are obligația amenajării unui spațiu de alimentație publică, restaurant în cadrul căruia turiștii cazați să poată servi masa”.

Un eventual investitor care ar dori să deschidă o afacere aici ar trebui, așadar, să investească cel puțin 1,5 milioane de euro în amenajări și modernizări, precum și să plătească municipalității, pentru o perioadă de 25 de ani,  o redevență de 61.716 lei pe an (circa 13.000 euro/an).

„Greu de crezut că, în aceste condiții, se vor înghesui prea mulți investitori dispuși să preia o astfel de afacere într-un oraș fără prea multe atracții turistice, cu atât mai mult cu cât nu este pentru prima dată când administrația locală încearcă să concesioneze acest imobil!”Oglinda de Azi

Alte aspecte interesante remarcate de publicația din Câmpina:

  • în raportul ce însoțește proiectul de hotărâre a fost reglementat și faptul că imobilul nu poate fi folosit în scopuri cum ar fi săli de jocuri de noroc, cazinouri, depozite en-gros ori activități de producție poluante;
  • pe ordinea de zi se află din nou desființarea Serviciului Piața Centrală și trecerea lui din subordinea Consiliului Local în subordinea primarului, proiect care a mai fost dezbătut de legislativ, fiind respins cu majoritate de voturi;
  • se propune înființarea Centrului Cultural Municipal, de asemenea un proiect pe marginea căruia aleșii locali au mai discutat fără a se pune de acord.

Sursă: Oglinda de Azi

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestiromsilvaspalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor