logo
RNTV Live

Cine este noul consilier pe probleme de sănătate a primarului Ploieşti. Vezi ce funcţie va mai deţine.

Spitalul-de-Pediatrie-Ploiesti
Mihai Constantinescu

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, are, începând de astăzi, un nou consilier pe probleme de sănătate la nivelul municipiului Ploieşti. Este vorba despre medicul Sîmpălean Dan Ştefan.

Totodată, Volosevici a dispus numirea dr. Sîmpălean Dan Ştefan în funcţia de manager interimar al Spitalului de Pediatrie Ploiești, până la scoaterea la concurs a acestui post.

Astfel, vineri, 29 ianuarie , noul director îşi va începe activitatea la Spitalul de Pediatrie Ploieşti, unitate medicală aflată în administrarea autorităţii publice locale.

Dr. Sîmpălean Dan Ştefan a fost manager al Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia din Bucureşti şi al Spitalului Clinic Judeţean Mureş.

Alegerea noului manager al Spitalului de Pediatrie Ploieşti are la bază competenţa şi experienţa în domeniul managerial, doctorul Sîmpălean Dan Ştefan având specializare în domeniul managementului serviciilor de sănătate.

Dr. Sîmpălean este şi consilierul meu pe probleme de sănătate. Îmi doresc la nivelul Spitalului de Pediatrie Ploieşti realizarea unor proiecte viabile şi eficiente, care să asigure dezvoltarea acestui domeniu de interes la nivel local. Este nevoie ca împreună cu toţi angajaţii Spitalului de Pediatrie Ploieşti să se realizeze permanent îmbunătăţirea serviciilor medicale şi de îngrijire a pacienţilor, implicit a serviciilor de urgenţă, modernizarea echipamentelor de specialitate, la nivelul acestui spital, precum şi menţinerea unei comunicări profesioniste cu pacienţii şi familiile acestora.

Îi doresc succes în această activitate noului manager al Spitalului de Pediatrie Ploieşti şi îi asigur pe angajaţii unităţii medicale de sprijinul administraţiei locale în viitoarele proiecte de dezvoltare şi modernizare” a declarat Andrei Volosevici.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor